In Moldova, nu exista vreo “masa festiva” sau “banchet” (cum mi-a explicat ca se cheama, seful de la Chateau
), fara un desert de mare efect. Si niciodata nu poti sa-l savurezi, pentru ca pana la el, sunt saptesute de feluri de mancare, gustoase, aratoase si chiar daca doar gusti din fiecare, la Cusma lui Guguta, Napoleon, Lapte de pasare, Kievsky sau orice alt desert orgasmic, pur si simplu nu mai poti
. Eu nu ma mai rusinez si cer la pachet desertul, ca a doua zi, dimineata, sa imi beau cafeaua cu o bucata crocanta de tort Kiewsky, sau cu niste Napoleon, imbibat bine in “zavarnoy crem”.
Unul din desertele mele preferate se face extrem de simplu, este traditional pe mesele moldovenesti si, daca tot am vorbit zilele trecute cu o prietena despre el, am un vag sentiment ca o sa-l si fac
.
Prune umplute cu miez de nuca, cu crema de smantana si zahar.
La Piata Centrala din Chisinau se vand prune mari, uscate fara fum, deja fara samburi. Daca nu aveti acces la Piata Centrala
, se poate face desertul si cu orice alt fel de prune.
Se pun la fiert, pana se inmoaie bine si se poate scoate usor samburele. In locul lui, se pune miez de nuca. Miezul de nuca e bine sa fie prajit inainte de asta intr-o tigaie. Are o aroma mai pronuntata.
Se pot stropi prunele cu un pic de coniac (eu personal nu beau coniac si de asta nici nu-l folosesc la gatit, dar are un efect foarte bun, asa ca – folositi-l
. cu parere de rau, sticlele de amaretto sau ce-mi mai place mie nu rezista mult timp deschise acasa la mine
) Lasati fructele cat mai mult timp, sa isi ia nuca aroma din pruna.
Separat, se bate bine smantana cu zahar, pana arata ca o crema.
Este foarte important sa faceti crema de smantana cu putin timp inainte de a servi desertul. Nu-l lasati la frigider foarte mult, pentru ca nu rezista
.
In cupe de servit, puneti in straturi crema de smantana, prune cufundate in crema, si deaspura – presarati nuci pisate sau ce vreti voi: scortisoara sau ciocolata rasa. Sau nimic
.
Este un desert racoros, nu prea caloric si cu gust de “acasa”.
Pofta buna
.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI