Curentul EMO

În zilele noastre un copil nu se mai joacă, dar vrea telefon mobil la gradiniță. Un copil nu mai coloreaza, el are nevoie de Adobe Photoshop. Un copil nu mai vrea să bată mingea în fața blocului de locuit, el  vrea cu Toyota la mare. Termenul de emo-kid vine de la copil emoțional. “Emo” este starea pe care persoana ce se consideră astfel o are datorită unor decepții peste care nu a putut trece. Aceste persoane au între 12-19 ani, însă putem întâlni și persoane peste 20 de ani care se considera emo. La începutul perioadei “emo” (1985-1994) termenul era folosit în muzică, fiind un subgen al muzicii rock. Ascultătorii acestui gen erau adolescenți cu probleme mai mult sau mai putin închipuite, cei care se considerau neinteleși. În timp curentul emo a dezvoltat o întreaga “subcultura” cu implicații nu doar în muzică, ci și în stilul vestimentar. Un “emo-kid” este o mixtură între goth, rock și punk. Au împrumutat de la goth tot ce implica negrul din abundență, spre exemplu ochii puternic conturați cu negru; de la rock mai puține influențe, doar câteva idei pentru tricouri – negre, evident, iar de la punk – frizuri cu modificări și din nou câteva influențe în privința stilului vestimentar.

Copiii nu au experiența vieții. De aceea parinții, în general adulții, poarta grijă de ei până când, se crede că au ajuns la un minim de maturitate pentru a-și decide singuri soarta. De aceea, așa cum parinți trebuie să creieze un climat moral în familie, tot așa și societatea trebuie să vină în sprijinul acestor copii.