Știți cum e, ca toate alea - te îndrăgostești, iubești, orbești. Unii spun că, din contră, te naști, iubești și mori. Nu, eu tind să cred că orbirea e capătul. Dincolo de orbire, numai ambliopii pot spera că mai există ceva de văzut... De simțit. Câmpul unei epiderme sluțite de răni deschise, linge-mă, plăgi peste care mărșăluiesc cadențat, cu cântec înainte, soldații orbi. Îngâmfare, sete astâmpărată, putere. Cu harul ce mi-a fost insuflat prin mi-mi-mila divină, calc peste tine eu, iubire! 
- În urma ta vin eu, gol, slab, descărnat, tânjind, târându-mă, încercând să mă agăț de... Întinde-mi măcar mâna ta!
***