Mariana Harjevschi a participat recent la şedinta Comisiei pentru drept de autor si alte probleme juridice din cadrul IFLA (CLM) care s-a intrunit la Hague. In cadrul acestei sedinte s-a discutat si aprobat urmatorul Tratat care urmeaza a fi prezentat către Organizaţia Mondiala a Proprietăţii Intelectuale.

În 2004, Chile a recomandat Comitetului permanent cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe (SCCR) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) să întreprindă o revizuire a stării actuale de excepţii şi limitări în domeniul proprietății intelectuale pentru biblioteci. Această recomandare a fost adoptată de OMPI în 2005, şi, ulterior, s-au iniţiat o serie de studii cu privire la excepţii şi limitări în sectoare specifice.

Deosebit de relevante pentru activitatea IFLA a fost “Studiul cu privire la excepţii şi limitări pentru biblioteci şi arhive” inițiat de OMPI în 2008 și realizat de prof. Kenneth C. Rezultatele acestui studiu au demonstrat că numeroase state membre ale OMPI, fie nu au excepţii sau limitări pentru biblioteci şi arhive în legislaţia naţională cu privire la dreptul de autor, sau au reglementări minime.

Pentru a examina problemele şi ce urmează de făcut în beneficiul bibliotecilor şi arhivelor din întreaga lume, în aprilie 2009 IFLA şi eIFL au convocat un atelier de lucru în cadrul Bibliotecii Britanice care a cuprins bibliotecari, specialişti în domeniul proprietății intelectuale, precum şi reprezentanţi ai multor ONG-uri, printre care și ai Uniunii Mondiale a Nevăzătorilor, care a dezvolta un set de principii ce permite crearea unui instrument adecvat pentru a facilita misiunea bibliotecilor din întreaga lume.

În cadrul Conferinței IFLA organizată în Milan, Italia în 2009, Consiliul Comisiei pentru drept de autor și probleme juridice pentru biblioteci din cadrul IFLA a aprobat un set de principii, şi a solicitate preşedintelui Comitetului menționat de a desemna un grup de lucru care să elaboreze un instrument, bazat pe aceste principii, și să fie prezentat către OMPI. După consultarea publică cu bibliotecari, reprezentanţi ai statelor membre şi ale altor experți, grupul de lucru al IFLA a elaborat în final “Tratatul cu privire la excepții și limitări ale dreptului de autor pentru biblioteci şi arhive” fiind aprobat la Hague, Olanda, la 12 aprilie, 2011.

Pentru luna noiembrie 2011, OMPI planifică sesiunea SCCR în cadrul căreia IFLA va prezenta proiectul tratatului menționat, iar pînă atunci orice poate comenta sau oferi sugestii de îmbunătățire a acestuia.

Textul Tratatului poate fi descarcat pe http://www.ifla.org/files/clm/publications/tlib.pdf


Filed under: drept de autor