Vă invit să stăm strâmb şi să gândim drept: nu-i aşa că-i mai bine de când nu-l mai avem pe Voronin preşedinte? Personal mă simt extraordinar. Cu siguranţă vor sări cârcotaşii să-l apere pe bătrânul dictator şi mă vor întreba, dar ce s-a schimbat? Nu cumva situaţia economică a ţării s-a îmbunătăţit? Drumurile au fost reparate? Spitalele sunt mai curate? Este evident că nu. Actualii guvernanţi încă nu şi-au suflecat mânecile ca să se pună pe treabă. Nu ştiu ce dracu mai aşteaptă.
Şi totuşi, multe lucruri nu sunt la fel, iar eu mă bucur. În primul rând lipsesc declaraţiile belicoase, nesimţite, de câine ale lui Vladimir Voronin. Cât de tare mă săgeta inima când miliţianul, needucatul ieşea la microfon să ameninţe opoziţia, România, protestatarii, jurnaliştii! Din gura lui spurcată ieşeau învinuiri neacoperite de dovezi, cuvinte care jigneau pe mulţi. Numai acuzele că România stă în spatele protestelor din Chişinău şi expulzarea imediată a ambasadorului român cât fac? Nici nu merită să pomenesc cum a decis Voronin printr-o semnătură să nu le permită cetăţenilor români accesul în Moldova decât cu viză. Motivul, ar pune la cale “o lovitură de stat”.
Tiranul ramolit a fost scos pe linie moartă, totuşi insistă. De curând s-a trezit vorbind acuzând iar România. Ah, ce surpriză. Cică vrea să facă baze militare în Republica Moldova. Mai mult chiar, Chişinăul vrea să rezolve problema transnistreană pe cale militară. Oau. Omul acesta nu umblă după cuvinte în buzunar. Îşi asumă responsabilitatea celor spuse ori este senil cu totul? Ce bine că nu este preşedinte, altfel riscam un război, Doamne fereşte! Chiar aşa, ce bine că nu e preşedinte! Nu trecea săptămâna să nu acuze pe cineva de cele mai josnice lucruri. Deja era obositor. Nu se mai putea. Numai scandal, furie, răzbunare, lăcomie, frică, ură. Ţinta preferată - România. Omul acesta nu este de partea păcii. Dacă nu are duşmani, şi-i face şi porneşte la luptă. Într-un cuvânt, un comunist.
Vă mai aduceţi aminte de vinerile negre? Cum nuuu? Erau zilele în care oponenţii politici ai lui Voronin erau arestaţi, băgaţi la pârnaie şi eliberaţi după vreo câteva luni. Între timp, pierdeau afaceri, încrederea oamenilor. Cât de convenabil, nu-i aşa? Apoi, ar mai fi şi zilele în care poliţia avea de furcă cu reţinerea jurnaliştilor, a celor care protestau. Apropo, mai ţineţi minte dosarele forumiştilor? Pe vremea lui Voronin trebuia să fii tare atent ce scriai pe internet. Băieţii cu ochi albaştri monitorizau totul şi dacă miroseau un micuţ “atac la statalitate” te trezeai că-ţi sparg uşa şi-ţi iau calculatorul. Ar mai fi un lucru de care îmi amintesc personal: acea conexiune ciudată când îi sunam pe ai mei în Moldova. Păcănea multişor până reuşeam să aud tonul de telefon. În prezent a dispărut. Dintr-odată liniile telefonice sunt mai bune?
Eh, cât îmi lipsesc toate astea. Mint. Nu-mi lipsesc nici cât îi negru sub unghie. În sfârşit putem discuta liberi fără să ne ceară cineva IP-urile. În sfârşit poliţia nu mai arestează protestatarii. Libertatea înseamnă ceva pentru mine. Nu ştiu dacă şi pentru voi. Ţiganii îl implorau pe Alecsandri să nu-i lase să plece. Lor le plăcea în robie. Oare noi, moldovenii îl vom ruga pe Voronin să revină? Dacă da, ne este sortit să fim robi.