Vezi, pitic, mai am ora asta de omorât, ce spun eu oră, cinci minute doar şi voi putea spune că şi astăzi am ucis timpul cu folos, dar ce scriu eu să nu te influenţeze, am omorât, priveşte câte ore de cârpă în jurul meu, zăcând în nefiinţă, cu buza de jos întinsă până pe tărâmul celălalt, în bătaia hipnotică a tobelor pline de praf, râzând de mine, ca şi cum m-aş fi aflat în toiul unui enuresis nocturn nepoftit, râd de rozeta desăvârşită a catedralei din Reims, Franţa, şi-ţi arunc în faţă că eşti nesemnificativ, she makes me wanna die, să mă ascund în colţul meu cu jucării, tăinuit de o perdea de culoare indigo cu miros de mucegai, garsonieră sărăcăcios mobilată, deh, tineri căsătoriţi ce pornesc timid în viaţă, timid este adverb aici, de aia nu se acordă, idiotule!Nu mai am de unde să-ţi adun flori, nu mai am nici copaci destui pentru un bouquet frumos pe care să ţi-l ofer de ziua ta, cu toată dragostea mea, ca pe o dedicaţie bâiguită la radio de un nepriceput ce se află dintr-o dată înaintea unui milion de urechi ascultătoare.Astăzi nu se aude nici un tunet, nu se va auzi toată vara...Vin la tine, într-o zi, vei deschide ochii şi ne vei vedea pe amândoi înotând în apa călduţă ce urcă, curge în sus, noaptea, cu sau fără lună, frişcă, şemineu şi lumânări aprinse grijuliu, preparator, dezvirginator, în strigătul sinistru al păunilor ţinuţi degeaba pe lângă casa omului pentru a mânca orele moarte ale timpului pierdut.