Cine o duce bine in ziua de azi?
Cine se descurca. Nu neaparat cine are o diploma (minimum una), nu cine are talent, aptitudini, vocatie, dorinta, putere, sete …
Nu. O duce bine, cine se descurca. Atat iti trebuie, ca sa supravietuiesti si sa’ti imaginezi ca “ai reusit in viata”. Sa te descurci. Doctorul – ia spaga. Profesorul – face meditatii. Instalatorul – fura materiale. Coafeza – coafeaza, in secret, acasa. Contabilul – mituiste si ia mita. Functionarul – ca si contabilul. Vamesul – e si el functionar.
Mi-aduc aminte de prima perioada de “postcomunism”. Cand, intr-un mod primitiv, se imbogateau peste noapte, fostii sovietici, descurcandu-se. Electrice si sanitare – in Romania. Mere si conserve – in Rusia. Blugi si haine de piele – din Turcia, direct la talciok. Daca aveai o taraba la talciok sau faceai afaceri cu carnea de porc, in piata centrala – om erai. Dar vremurile astea au fost atat de demult. Oare chiar nu am evoluat deloc? Facem acelasi lucru, doar ca suntem mai “fini” in miscari?
Cine merge cu/de placere la serviciu? Acuma sincer. De ce in tara noastra, dimineata, oamenii sunt mohorati? Chiar si tinerii par sa preia caracteristica asta a noastra nationala. Sa fim tristi. Chiar daca avem fluturi in noi, sa nu’i aratam, ca ne improasca astia cu pietre. Nu avem voie …
Evident, sunt proaspat intoarsa din “occident” si, vorba cantecului, “vreau o tara ca afara”. Sunt in perioada post-civilizatie si ma … revolt. Din nou, imi pun o mie de intrebari. De ce aici nu? De ce noi asa? De ce acolo s-a putut? De ce ne multumim cu “descurcatul”? De ce sa ne uitam la cei mai “amarati” ca noi, de prin Somalia?
Ok, fiecare, in cercul lui restrans (familie, colegi, prieteni) incearca sa faca CEVA. Suntem mai green, mai eco, ne bagam cultura pe vene, ne facem vacantele departe, ne descurcam. Si avem tot timpul o rezerva. Cand nu ne vom descurca aici – in tacere, umil, cuminte – vom pleca pe alte meleaguri.
Ca doar suntem o tara de “descurcati”.
Doar ca acum, pe langa cele o mie de intrebari vechi, eu personal mai am una. Eu ce vreau sa fac?