“Dragostea nu pune multe intrebari, deoarece, daca incepem sa gandim, incepe sa ne fie frica”, Paulo Coelho.
Daca exista ceva mai distrugator in viata, aceea este frica. Urasc sentimentul asta si incerc sa-l alung de fiecare data cand imi da tarcoale. Ma tem de frica 
. Nu, nu o sa ma apuc sa citesc carti cu titluri vanzabile “Cum sa-ti invingi frica, in 5 pasi” etc etc. Nu o sa ma duc la Fricosii Anonimi . Pur si simplu o sa invat sa nu ma tem.
Cand eram mica, ma temeam de cutremur. Si sa raman singura seara acasa. Aprindeam toate luminile si stateam in hol, langa usa, in asteptarea alor mei. Ma temeam de morti. Cu anii, fricile s-au schimbat. Am inteles care e treaba cu destinul. Ca daca ai s-o patesti, o patesti, asa ca m-am mutat fara probleme la etajul 9. Sigur o sa fiu intr-un camp de maci, la urmatorul cutremur . De langa ai mei am plecat chiar eu, cu 15 ani in urma si fac MARI economii la curentul electric . De morti, de morti nu ma mai tem. Cei vii imi fac rau. Iar pe cei plecati de langa noi, de-abia astept sa-i visez. In vis, nici urma de frica, e chiar cald si linistit.
Pana la urma, ce e frica? Ne temem de ceva ce s-ar putea intampla. Nimeni nu stie daca o sa sau nu o sa … Si decat sa consumam atata timp si energie cu un lucru probabil, eu zic ca mai bine sadim un copac.
Asa cum suntem “in jur de 30 de ani”, frica cea mai des intalnita este legata, inevitabil de ideea de cuplu. Mai intai, e frica de singuratate. Se pare ca exista sanse sa moara toti pe pamant si sa ramanem singuri .
Lasand gluma la o parte, chiar nu vi s-a intamplat sa incepeti sau sa traiti chiar o relatie, din frica? Sa nu (va) treaca timpul. Sa nu umplem casa de pisici (pe asta nu am inteles-o niciodata. daca iti plac pisicile – nu-ti plac din copilarie ?). Sa inchidem gura satului. “Rau cu rau, dar mai rau fara rau”. “De bine de rau, mai e cineva in casa”. Poate, (sper) ca nu va suna cunoscut.
Nu ma pricep, dar o relatie inceputa asa, e deja compromisa. Incepem sa acceptam lucruri, fapte, vorbe, comportamente pe care nu ne imaginam vreodata ca pot fi acceptate. Si se termina mai rau decat incepe.
O alta teama legata de “cuplu” este cea de a nu fi dezamagiti. In fiecare urmatoare relatie, vrem nu vrem, intram cu niste, sau chiar cu toti crocodilii dezvoltati inainte. Si in loc sa alegem bucuria, implinirea si viata, o sa ne macinam la fiecare ezitare, fiecare clatinare… Frica asta …
Lucrurile sunt in continua miscare. Chiar si noi doi. Ieri eu ma temeam ca nu voi sti sa traiesc fara tine, si nu stiu cum si de ce lucrurile au evoluat asa, incat azi – tu ma tii, iar eu vreau sa plec.
De asta nu fac promisiuni. Nu avem garantii. Facem parte dintr-un univers in care lucrurile se schimba incontinuu si de cele mai multe ori, fara voia noastra.
O sa invat sa nu ma tem.
