Duminică a fost dezvelită, la Valdebabas, statuia fostului mare jucător Alfredo Di Stefano, la ceremonia organizată de clubul Real Madrid participând, printre alţii, Sepp Blatter, preşedintele FIFA. Anterior, Di Stefano a fost premiat de Michel Platini, conducătorul UEFA, chiar pe stadionul „Santiago Bernabeu”. „Nu merit toate acestea, dar le accept. Am fost mereu un jucător de echipă şi dedic aceste onoruri tuturor coechipierilor mei, dar şi adversarilor”, a declarat legendarul atacant al madrilenilor, acum în vârstă de 81 de ani. Di Stefano a făcut parte din marea echipă a Realului din anii 50-60, pentru care a înscris 418 goluri în 510 partide oficiale şi cu care a câştigat de cinci ori consecutiv Cupa Campionilor Europeni. De origine argentiniano-italiană, el a evoluat pentru trei echipe naţionale – Argentina, Columbia şi Spania, dar nu a jucat niciodată la vreun turneu final al Campionatului Mondial. prosport.ro