„Alergicii” la „păduchii gramaticali” din reclamele afişate aiurea în toată Republica Moldova se oftică de fiece dată când dau, din pură întâmplare, peste termenul „lingerie”.

Nu o dată am auzit replici tăioase adresate adepţilor „lingeriei”, termen „la modă” în reclamele pentru rufăria de corp. Cică, spun limbile ascuţite, „lingeria” este pentru… lingăi, nu pentru cei care cumpără… lenjerie.

Dar iată că practica bate gramatica. Ne convingem că la creşterea unei limbi, inclusiv a limbii române, îşi aduce contribuţia în cea mai mare măsură şi vulgul. Autorilor de reclame care preferă termenul „lingerie” pentru „lenjerie” nu are ce le face nici Academia, dacă e să deschidem DEX-ul, care tolerează şi pudicul „lingerie”.

Ioan Roman, http://hotnews.md/articles/view.hot?id=10348