Un om urca o scară în formă de spirală cu o lumânare arzândă în mână.
- Unde mergem? întrebă lumânarea.
- Urcăm în vârful turnului pentru a lumina calea corăbiilor de pe mare.
- Dar eu sunt atât de mică. Nicio corabie de pe mare nu va observa lumina mea.
- Nu te îngrijora, spuse omul. Chiar dacă focul tău este mic, el va fi în stare să lumineze puternic. Principalul e să nu te stingi până ajungem în vârf. De restul mă ocup eu…
Vorbind așa, au ajuns în vârful turnului. Acolo se afla o lampă mare înconjurată de oglinzi. Omul, cu ajutorul lumânării, aprinse focul în lampă. Oglinzile din jurul lămpii începură să trimită o rază puternică de lumină spre mare arătând astfel calea corăbiilor…

O mică lumânare sau chiar un chibrit poate aprinde un foc mare, luminând calea oamenilor. O mică scânteie din interiorul nostru poate aprinde un foc ce ar putea lumina mii de suflete…
Fii o lumină pentru toți cei din jurul tău!