Deja sunt mai mult de șase luni de când am încercat să mă acomodez cu viața din Praga. La prima etapă eram fascinată de simpul gând că… sunt aici! Mă las ușor impresionată de faptul că ajung în locurile despre care am auzit atât de mult vorbindu-se și care acum e sub picioarele mele. Același sentiment tăios l-am avut și la prima întâlnire cu Turnul Eiffel, dar asta e altă temă de discuție.
La a doua impresie despre Praga am înțeles că nu trebuie să mă aștept la prea multă amabilitate și răbdare din partea cehilor. Ei își iubesc națiunea, își iubesc limba și într-o oarecare măsură sunt naționaliști vârtoși chiar. Dau dovadă, însă, de un respect educat față de turiștii care invadează orașul și îi privează de intimitate în propria țară, pe propriile străzi și locuri care păstrează tainele anilor trecuți. Atitudinea cehilor te face să-i respecți pentru ceea ce sunt!
La a treia impresie, mă simt în Praga ca acasă și uneori chiar mai acasă decât propria casă îmi e. Istoria orașului ăsta se infiltrează în minte și gândire, te face mai tăcut, pentru că vrei să privești tot ce te înconjoară – istoria care te înconjoară; și te face să vrei să pierzi mai mult timp pe drumul între universitate și cămin, de asta, dar numai de asta… nu-mi plac metrourile. Și iată și niște poze!
Filed under: Day-by-Day
