Buliga+2.png     „Potrivit datelor statistice, femeile au o pondere de 52% în structura populaţiei Republicii Moldova, sunt mai instruite şi mai longevive, totuşi ele sunt mai puţin plătite şi au o reprezentare politică slabă.
      Astfel, la posturile de conducere la nivel central femeile constituie 20,8% printre deputaţi şi 6,25% printre miniştri, iar la posturile de conducere la nivel local femeile constituie 18% printre primari, 3,1% - printre preşedinţi de raioane, 16,9% printre consilieri raionali şi 28,7% printre consilieri locali. În ceea ce priveşte remunerarea femeilor, salariul lor constituie 72% din salariul mediu al bărbaţilor.”      Nimeni nu pune la îndoială dreptul Dumneavoastră, dna Valentina Buliga, de a fi aleasă în funcţie de Preşedinte a Republicii Moldova. Sau ceva mai actual în funcţia de Primar General, dar statistica este din păcate utilizată drept un instrument de a atinge unele scopuri dar nici pe de parte interpretată obiectiv.
     E vorba de faptul că, în conformitate cu datele Biroului Naţional de Statistică pe care, observăm că şi Dumneavostră le-aţi consultat şi cu care operaţi, aparent lucrurile sunt aşa cum le redaţi...
     Dar, (şic!) există şi o explicaţie privind "remunerarea femeilor"! Nu se poate afirma că femeile, cel puţin în domeniul salarizării sunt discriminate în Republica Moldova. Fostul regim comunist a avut grijă cel puţin la acest compartiment să egaleze în drepturi pe femeie - de rând cu barbatul (proletar) şi femeia (colhoznică) a primit un instrument de muncă, azi simbolul comunismului: secerea şi ciocanul!Skulptura-Rabochij-i-kolhoznica--ic1977_4735.jpgFemei+1+statistica.png      Da, drepturi egale de a munci şi primi un salariu mizer, un salariu cu care ambii părinţi nu pot întreţine o familie. Dar să revenim la statistica noastră. Rog să observaţi care e ponderea femeilor angajate în economie pe tipuri de activităţi economice, la sigur veţi observa de ce cota salariului mediu al femeilor din salariul mediu al bărbaţilor constituie 73,3%!      Si anume, prezenţa masivă a femeilor în următoarele domenii "ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice", apoi "servicii", urmează "agricultură" şi "industrie", s.a. Poate nu există discriminare pe gen şi e prezentă o discriminare a unor categorii sociale şi respectiv profesii!? Asta este, bat-o vina, cauza de bază! Domeniile unde este prezentă masiv femeia şi sunt domeniile cele mai prost plătite.  Pentru mai multe detalii puteţi consulta link-ul: http://www.statistica.md/category.php?l=ro&idc=264&