Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului a fost amendat din nou. Nu pun la îndoială şi sunt sigur că amenda este meritată. Dacă legea nu-ţi permite să conduci un vehicul, nu o faci şi basta. Lucrurile sunt simple. Curioasă este dorinţa arzătoare a poliţiştilor de a aplica legea de la opincă la vlădică. Deci, de unde şi până unde elanul celor doi poliţişti care l-au aşteptat pe inculpat Chirtoacă şi i-au aplicat amenda în spiritul legii? Altfel zis, de unde a pornit amenda? Asta tebuie să se întrebe moldovenii care înţeleg cum se învârt lucrurile prin eşaloanele de sus a puterii.

 

În principiu există două scenarii posibile. Primul. Este seara, ora 20.00, iar poliţistul, să-i zicem Valeriu Căldare, stă în sufrageria casei sale şi urmăreşte cu interes ştirile. Pe lângă omorurile din preajma Chişinăului, personajul nostru află că în capitală au fost aduse troleibuze noi. Primul a fost condus chiar de primar. Domnul poliţist Căldare sare ca ars şi pune mâna pe telefon: “Alo, Gică, ai văzut acum la ştiri? Chirtoacă a condus un troleibuz. Eu ştiu sigur că nu are permis pentru asta. Tre’ să vorbim cu şefu’. Mâine-l amendăm. Gata. Mai vorbim.”

 

Scenariul numărul doi. Unul din birourile ministerului de interne. Sună telefonul: “alo, noroc, eu sunt. Am ceva treabă pentru tine. Pune doi băieţi mai descurcăreţi să-l amendeze pe Dorin Chirtoacă. Cred că ai văzut la ştiri, a condus fără permis un troleibuz. Să fie descurcăreţi pentru că vor avea de furcă cu presa. Stai fără griji, am vorbit cu şefu’. Este în regulă. De fapt, el m-a sunat. Înţeleg că i-o fi zis şi lui cineva de treaba asta. Acum, să nu mă întrebi cine l-a sunat pe şefu’…”

 

Ce s-a întâmplat în continuare am văzut cu toţii. Nu putem şti însă cine este şefu’ sau cine ar putea fi cel care l-a sunat pe şefu’. Altfel, speculaţiile s-ar transforma în fabulaţii. Oricum, unul din două scenarii a avut loc cu siguranţă. Vă las pe voi să alegeţi varianta plauzibilă. Deci, cine, de fapt şi de drept, l-a amendat pe Chirtoacă? Pot fi muuuulte răspunsuri, un lucru este cert. Că show-ul, pardon, circul alegerilor locale din Chişinău trece de la bătaia cu perne la bătaia cu pietre aruncate pe furiş, de după colţ. Păi, de ce credeaţi, fraţilor, că au ţinut politicienii ca să reintre în posesia Circului!?

 

PS: A apărut şi varianta 3, furnizată de E. Îl sună Dorin pe Muşuc, şeful poliţiei capitalei: “Silviu, mâine la ora ceea mă amendezi Va veni şi presa.”