Prevăd Apocalipsa pentru Moldova.
Vom dispărea ca stat.
Dar nu din motive economice, ci pentru că dispare familia.
Demult, de foarte mult timp n-am mai văzut familii sănătoase, întregi.
Cu mame gospodine, cu tați autoritari, cu copii inteligenți și veseli.
Cu rude, cu tradiții.
Știu mame plecate în străinătate, care și-au lăsat copiii și pe care nu le mai interesează existența acestora. Știu copii care aruncă în vânt banii munciți în sudoarea frunții prin Italia.
Ambele cazuri sunt de neconceput pentru mine.
Ambele mă depășesc.
Cam cât suflet trebuie să ai (că mintea, evident, că lipsește) ca să cheltuiești prin cluburi de noapte banii munciți de mama ta?
Dacă ar fi vorba de banii furați de la stat, sau de cei pe care ți-i dă amantul, aș înțelege.
Dar sunt banii mamei tale, care te-a crescut!!!!!
Și acești bani o costă sănătate, și lacrimi, și dor.
Cum poți să-i cheltuiești pentru solar sau pentru extensie la unghii?
Cum poți s-o minți pe mama ta că taxa de studii e 8 mii, când de fapt e 6 mii?
Știi ce înseamnă această diferență când speli geamuri și bătrâni prin Italia?
Cum poți să dormi liniștit, fără mustrări de conștiință, și să mai fii și ferm convins că meriți aceste sacrificii?
Cum, Doamne? Unde e dreptatea?
Dacă cuvintele ar striga, acum ar fi cazul.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI