În perioada 22-27 februarie directorul executiv al Asociaţiei Neoumanist Veronica Ţîmbalari a efectuat o vizită de studiu în Viena. Organizatorii şi gazdă a acestei vizite au fost partenerii din Austria din partea fondaţiei aţia AMINA în persoana doamnelor Sandra Eder şi Gertraud Hoedl.
Obiectivul principal al vizitei a fost consolidarea relaţiilor dintre AMINA şi Neoumanist Moldova, schimb de experienţă şi bune practici referitor la Proiectul Răsărit (implimentat impreună cu Fondaţia ADA din Austria). Un alt motiv important pentru a a merge în Viena a fost stabilirea contactelor noi cu cîteva organizaţii, interesate de proiectele sociale implimentate de Neoumanist împreună cu AMINA.
„Din primele clipe ce am păşit pe mealegurile austriece am simţit că sosirea mea este binevenită şi partenerii de la AMINA au fost foarte ospitalieri. Au depus eforturi maxime pentru a a-mi asigura o experienţă utilă şi plăcut în acelaş timp” – a relatat Veronica Ţîmbalari. „Primele două zile au fost dedicate procesului de raportare pentru ADA, bugete, schimb de opinii privind eficacitatea şi impactul Centrului de Zi Răsărit pentru persoanele în etate din Străşeni.
Procesul a decurs foarte lin deoarece ambii coordonatori de proiect al fondaţiei AMINA sunt profesionişti şi sîrguincioşi.
Următoarele trei zile au fost focusate pe intîlnirile cu organizaţii noi din Austria, interesate de proiectele AE Neoumnaist. Printre care au fost:
Hilfswerk Austria International, Diakoniewerk,
Hausgemeinschaften Erdbergstraße,
Diakonie Auslands- und Katastrophenhilfe,
Caritas, Senioren- und Pflegehaus St. Barbara,
AMINA.
Toate întîlnirile au fost diferite şi utile în acelaş timp.
Am discutat mult despre proiecte, parteneriate posibile, căi de cooperare, probleme şi schimbări ce pot interveni. Un alt aspect important al acestui studiu a fost vizitarea a două case pentru vîrstnici, urmat de schimb de opinii şi sugestii. Am avut posibilitatea să presint proiectele implimentate de Neoumanist, organizaţiilor care desfăşoară activităţi similare”, a menţionat d-na Ţîmbalari.
Ca rezultat am primit multe sfaturi interesante vizavi de viitoarele cooperări.
În opinia mea a fost o experienţă necesară pentru partea moldavă, astfel la întoarcere am deseminat informaţia printe colegii din organizaţie, dar şi din afară.
La finele vizitei am avut o întîlnire de totalizare cu Sandra şi Getraude în cadrul cărei am trasat concluzii şi am stabilit strategii şi planuri pentru 2011.
Autor articol: Veronica Ţîmbalari, Director executiv, Asociaţia pentru Educaţie “Neoumanist”, tel. (0237) 28003,