Stau asa cateodata si-mi aduc aminte … 
Doamne, cat imi placea inceputul asta a lui Creanga…
Azi, mi-am amintit de cirese. Daca ma intrebi foarte repede, de foarte aproape, care e fructul meu preferat, nu stiu sa-ti raspund. Dar daca ma lasi un pic, s-ar putea sa zic, totusi, Cireasa! E rosie, e buna, e frumoasa, e gustoasa, e sexy, e lucioasa, e jucausa, e … o poezie, nu doar un fruct.
Undeva, mult dupa Creanga, dar pana la “gasim totul in hipermarket”, a fost o bucata de timp si o bucata de pamant unde am copilarit. Acum, vad copilul, locul si perioada ca desprinse dintr-un tablou. Privire de strengar, genunchi verzi, obligatoriu, un cer albastru, un copac (nuc cel mai probabil), un soare mare galben (sau o floare a soarelui?) si cirese.
Nu exista copilarie fericita fara cirese. Stiu sigur ca toti ati mancat cirese: cirese verzi, cirese un pic coapte, cirese rascoapte, cirese albe, cirese furate …
Stiu sigur ca macar odata ati sarit un gard ca sa furati primele cirese din vreo curte straina.
De Paste, cand se nimerea sa fie mai tarziu, aveam mari sanse ca varul meu Marcel sa-mi aduca o mana de cirese de mai, primele cirese … Ma rusinam, ma inroseam, ma simteam importanta. Deh, oaspetele de la Chisinau, verisoara cea mai mica.
Mai tarziu, imi puneam in urechi cercei din cirese. Vacanta. In fata oglinzii – o fetita cu codite, pistruiata, in sarafan albastru care se lega sus cu 2 bretelute si la fiecare bereteluta avea cate o floare mare rosie. Cerceii se potriveau perfect !!!
La furat cirese mergeam ca sa fiu in rand cu lumea (in acea lume era si vecinul meu roscat 
), de dragul aventurii si pentru ca si Creanga a fost …
Pe tortul de la ziua mea obligatoriu, ca ornament aveam cirese. Le scoteam din borcanul cu dulceata, inventam eu tema ornamentului, in functie de anii pe care-i implineam, si siropul il amestecam cu apa gazoasa si iesea o bautura racoritoare de sarbatoare.
Mai tarziu, am asociat ciresele cu examenele. Cum venea vremea examenelor, cum se coceau si ciresele. Deja nu mai erau un lux, gaseam in piata, tot mai multe si mai putin gustoase … Si cu cat treceau anii, cu atat se pierdea din gust, din poezie …
Anul trecut am mancat o singura data cirese. Am cumparat un kilogram si am aruncat 800 grame. Mai bine beam un pahar cu apa 
.
Da, sunt suparata, dar nu am ce sa fac. Ne pierdem gustul …
Noroc ca dulceata de cirese – tot dulce ramane.
Zambesc de fiecare data cand comand un coctail si pe marginea paharului, barmanul imi pune o cireasa confiata 
. Zambeste si el . Cred ca stie
O sa fac un tort de cirese. Inca nu stiu ce reteta o sa inventez, dar o sa ornez deasupra ceva frumos … din cirese.
