403-tablou%20vechi.jpgDacă e să m compar cu un curent din pictură, care aş fi? Clasic?, cu forme fixe, asemenea  mie care sunt uneori prea strict în modul de a gîndi şi a face ceva, sau spre exemplu impresionism?, viaţa mea tot aşa neclară ca şi tablourile acestui curent, aproape pare a fi viaţa mea în forme neclare, ici o culoare, colo alta, dar la distanţă totul devine puţin mai clar. Tablourile mi-ar reda stilul meu de a trăi, modul de a gîndi, faptele ce le voi face. Probabil în goana de a afla cărui curent aparţin, voi deveni un colecţioner, de idei, portrete sufleteşti şi fantezii ilustre. Nu sunt cu studii în pictură, dar cîte ceva înţeleg pentru a avea o plăcere către artă, nu pot picta. Dacă e să fiu un curent, atunci va fi o amesticătură de cele mai diverse curenturi, imagini false, mă schimb în timp, revin, modelez ca pe un chip de lut, de la-nceput. Dar dace e să nu te gîndeşti la asemenea? să nu-ţi dai  întrebări pentru a te cunoaşte pe tine însuţi, viaţa ar fi mai plictisitoare, macar ceva bucurie, gîndire în abstract ieşite din margini pusă în rame.

inspirat la lecţia de limbă franceză