Nici nu stiu cum sa incep si de unde sa mai “tai”. Varianta scurta sau lunga? Ca de cenzurat, chiar trebuie 
.
Deci, joi am facut 32 de ani. La 7.30 ne-am dus cu nasa sa vedem WorldClass-ul de langa mine. La cat de desteapta sunt 
, am cautat 2 luni o piscina mai aproape de casa, ca sa-mi dau seama (SIDR 
, vorba Ucai) ca fix la 5 minute de mers pe jos de mine nu e orice piscina, dar insusi WorlClass-ul.
Dupa, cafea la Starbucks. Un grande Caramel Machiato, lenes, la terasa, cu primele raze de soare special incalzite si pregatite pentru ziua mea. Telefon, emotii, drag.
La servciu – ca’n familie. Ca aici imi petrec majoritatea timpului meu. Flori, imbratisari, cadouri. Scot placinta cu mere si scortisoara, negresa cu cocos, placinta cu brinza, stafide si coaja de lamaie, bomboanele de la Bucuria, cafeaua Lavazza si stam cu colegii. O mica sedinta organizatorica de dimineata. Suna telefonul. “Va rugam sa coborati”. Aproape ca stiam ca sunt flori comandate prin internet, de la stiu eu cine. Cutie. Ajung sus, desfac – tort din flori cu lumanari in el. Bilet. Nu erau de la stiu eu cine. Erau de la “nu m’am asteptat” eu cine . Oh, ah … Ca-n filmele siropoase de pe Acasa tv . Lebada .
Peste o ora iar suna telefonul. Va rugam sa coborati. Aha, acum e de la “stiu eu cine”. 11 cale superbe de la “nici de data asta nu m-am asteptat” eu cine. (cand m-am nascut eu, bunica i-a daruit mamei toate calele care au inflorit in casa) Iata si momentul Lebada II .
Lucrurile se intamplau prea repede, nebanuit de placut, cu o intensitate maxima. M-au luat prin surprindere toate lucrurile frumoase care s-au intamplat. Oamenii care au planuit sa ma bucure si sa ma surprinda – au reusit !!! Nu stiam ca ziua mea poate fi asa. Mai ales ca nu planuisem absolut nimic si chiar imi place sa dispar cand acele ceasornicului ajung pe 24.03 .
Momentul Lebada III a fost cand am primit un album semnat de Dan Puric, special pentru mine, “La multi ani, 24.03.2011″.
Spre sfarsitul zilei “Chiar nu m-am asteptat” eu cine mi-a trimis un buchet mare de lalele visinii cu galben si un cadou care-mi vine numai bine si merge cu pantofii negri inalti de la Nine West . S-a produs si momentul Lebada IV .
Ce sa mai? O zi de superstar .
Seara m-am dus sa vad “Unchiul Vanea” la Bulandra. Imposibilul s-a intamplat. Senzationalii, inegalabilii Horatiu Malaele, Yiuri Kordonski si toata echipa de la Bulandra mi-au facut ziua unica. A fost pur si simplu perfect.
Abia noaptea am realizat ca schiopatez . Ma durea in ultimul hal un deget de la piciorul drept . Inainte de culcare, am multumit pentru aceasta zi superba, pentru prietenii mei, pentru familia mea, pentru colegii mei, pentru viata mea, pentru norocul meu.
Eu nu ma descurc prea bine cu emotiile. Reactionez straniu de cele mai multe ori. Cand m’a sunat mamica, nici nu am putut sa o felicit si pe ea, ca’n fond, ea e principalul “vinovat” de aparitia mea in aceasta lume. Cand m-a sunat var’miu si mi-a dorit sincer si din toata inima, sa fiu fericita, am simtit ca trebuie sa-i promit ca asa o sa fac. La fiecare apel, mesaj, felicitare, simteam cum cioburile sparte refac o Zina, noua si veche in acelasi timp. De ziua mea, m-am vindecat. Oamenii mei iubiti m-au vindecat. Le multumesc!
Am primit cadouri foarte frumoase. Unul din ele a fost concertul organizat sambata, cu ocazia aniversarii Unirii. Ca de obicei, vroiam si nu vroiam sa merg. Dar am mers .
Evident ca nu pot sa redau atmosfera de acolo. Paralela 47 (ii vedeam prima data), Alexandrina, Snails, Gandul Matei, toti intr-o forma foarte buna, debordand de energie, talentati, frumosi, sclipitori. Si un public pe masura !!! De la inceput, am remarcat o graviduta si am admirat-o dintr-o parte pentru burtica ei frumoasa si pentru curajul de a sta in galagie si fum, in loc sa savureze intr-un fotoliu moale, niste inghetata de capsuni . (pentru mine, sarcina, nasterea, maternitatea reprezinta un miracol. imi plac de mor gravidele. chiar si acele cu picioare umflate si pete pe fata. pentru mine, sunt frumoase. tot timpul zambesc gravidelor) Mai tarziu, am aflat ca ne si cunoastem, de pe blog . Un mic offline: Zina, Violetik, Natalia si bebe .
Concertul a fost rupere totala. A fost ceva ce asteptam, dar nici nu stiam ca anume de asta am nevoie . La inceput eram linistita, enigmatica si un pic pretioasa . Ma uitam de sus la scena si mai ales la public. Alexandrina ne-a incantat cu melodiile ei, cantam si noi odata cu ea, dand din cap, a intelegere… Si noi simtim asta. Si noi am fost acolo … Bis, iar bis …
La Snails nu am mai putut sta cuminte si desi medicina nu prea ma lasa (din cauza problemelor cu spatele), chiar am luat si am dansat, si am tipat, si am cantat, ca-n vremurile in care nu stiam de antiinflamatoare .
Si in mod miraculos, m-am intors in anii ’90. Terasa August, concertele din sala festiva de la liceul Gheorghe Asachi, repetitiile, barul Scazka si tot asa. Jur ca m-am intors in anii ’90 . Si asta fara alcool . Am ramas acolo, in perioada si starea aia de libertate si visare si cand au urcat Gandul Matei pe scena. Extraordinari. Imi pare rau ca nu pot reda in cuvinte atmosfera din sala si nici macar experienta mea personala, dar declar pe proprie raspundere ca a fost una din acele seri perfecte ale anului. Muzica buna, prieteni, atmosfera calda, cand te simti “cea mai frumoasa parte din lume”, si “s-aude urlet de motoare, din inimi şi din difuzoare”, si “asa-ti vine cateodata” … Toti au simtit ca fac parte dintr-un intreg si eram, chiar eram, pe aceleasi lungimi de unde. Si baietelul roscat ochelarist din public, pe care l-am urmarit toata seara (sunt sigura ca a ajuns la urgente la ORL ), si baietii in haine de piele, si corporatistii, si astia de treizeci si ceva de ani, si opzeshishtii, si cei de pe scena, si cei din fata ei. A fost un moment special, cand dupa “Si-asa-mi vine cateodata” (Nicu, in Romania, obisnuieste sa cante “Asa-mi vine cate-un gand, sa trec peste Prut cantand”), publicul, in delir, a cerut un bis la aceasta melodie. Si Nicu a propus sa se aseze toti pe jos si sa cantam impreuna. Si au stat toti jos si a iesit cel mai frumos “Si-asa’mi vine cateodata” din toate timpurile.
Si cum nu dai, sangele moldovenesc este unul cu totul special. La “Hostropat”, cand a coborat Nicu in public si s-a prins in hora cu cativa oameni, imediat s-au creat cercuri mici si mari, care de sus, de la mine, pareau rupte dintr’o veche fresca indiana. Noroc cu Unirea asta, intamplata mai demult , ca altfel, nu prea mai vezi atatea trupe, in acelasi loc, facand o asemenea atmosfera.
Seara a continuat la Londophone (hai sa fac niste reclama localului ).
Eu iar am avut impresia ca sunt la “Slon”, pentru ca jur, eram cam aceiasi oameni, doar cu mai multe fire albe , dar cu spiritul la fel de … tanar si muzical.
Nici partea asta de noapte nu o pot povesti . Nici nu as sti sa o redau, si e prea personala . Cert este ca totul s-a terminat frumos, cu ceai de iasomie si cu un sentiment de “Eh, Alexandru Lozanciuc” .
Cam asta am facut eu in ultimele zile .
Si ce e si mai frumos, de-abia urmeaza .
Multumesc mult tuturor !!! Ma inchin, va aplaud si … Eh, Alexandru Lozanciuc
