Vă plimbarăţi, cucoană?
Trebuie că întrebarea a pus-o una din bunicile mele reale sau poate o bunică fictivă, din acelea pe care le întîlneşti prin gări şi te aştepţi să fie neputincioase, inofensive ca apoi să le simţi muşcătura, ironia, puterea.Cînd să-mi încep povestea, mi-am plimbat ochii prin virtual şi, cu dorinţa antipatică de a-i submina textul lui Cristian, includ un link: Cavalerul Tristei Figuri. Mare mi-e ruşinea că abia acum citesc, dar linkuirea nu-i de curtoazie, ci o bucurie reală, care se desparte de astă dată de curiozitatea "Dar cine e de scrie aşa bine?".
Că tot vorbeam de gări. Stau şi mă gîndesc cum ar arăta un catalog sentimental, ce idee veche, un catalog din acesta de gări şi opriri. Prăfoase şi singuratice, cu baruri şi crîşme de toată jalea, cu cîini leneşi, copii care fac din mînă sau înjură cu mîndrie şi-un rînjet. Măreţe, urmînd planuri optimiste de construcţie, vopsite gălbui şi terminate doar pe trei sferturi, umplute de zgomot, de veniri plecări oameni care se văd după zece ani oameni care se cunosc în tren şi merg ca prietenii. Impresionante, eficiente, mirosind a mîncăruri amestecate, nişte bucătării imense unde se toacă, se vorbeşte, se îmbrăţişează, scrîşneşte metalul. Pustii, excluse, unde nu mai rămîne nici măcar un vagon decolorat de soare. Un catalog sentimental care să nu treacă peste fapte stupide ca preţul biletelor, vechimea trenurilor, (supra)realismul unei ferestre ţinute deschise de o sticlă de apă, conversaţia cu necunoscuţi, să mai treacă timpul, oftaturile şi indispoziţia. Trasul cu urechea, plictiseala împărţită cu controlorul de bilete. Întîrzierile, iritările, şocul atîtor coincidenţe posibile.
Încă nu mi-am tras sufletul după Cluj, că acolo m-am plimbat, deci vă duc cu vorba. În mintea mea încă nelămurită, pun oraşul alături de Aglaja, care mi-a făcut cunoştinţă cu broscuţele - iniţierea. Zic că am făcut destule pentru o primă etapă, inclusiv dezlegat misterul domnului Zweig şi privit cu oarecare simpatie cărţile Harry Potter. În plus, am găsit un anticariat cochet şi ordonat, am admirat un balcon plin de flori şi m-am trezit deodată în liniştea pe care o tot numesc prin însemnări şi nu o mai ştiam de mult timp. Aici se include un mulţumesc.
Paranteză: Ce ochi uimiţi am făcut cînd am auzit primul mulţumesc pentru prezenţă/că ai stat cu mine/că m-ai însoţit; venea din partea cuiva pe jumătate inventat, deci cu atît mai mare surpriza. Şi totuşi, asemenea lucruri nu au voie să fie false.
Aseară, într-un parc de copii, o doamnă stătea într-un leagăn, vorbind la telefon; o copilă împingea de scaun. Fără sfîrşit.
Sursa
2007-08-18 23:31:10