
Eram la munte. Era spre dimineaţă, după 3-4 poate 5, nu mai ţin minte. Am băut puţintel, ne odihneam, dar minţile nu le-am pierdut de la băutură, înţelegeam ce fac.Noaptea la munte e răcoare, iar eu eram îmbrăcat cam uşor încă din zi. Eram cu toţi la rug, cineva mai cînta, cineva mai bîrnîia din urmă, dar atmosfera era veselă.Am hotărît să plec pîn în cameră să mă îmbrac, pîn la căsuţă era puţin de mers şi am plecat singur. Am mers rapid ca de obicei, e în stilul meu, nu pot merge încet. M-am îmbrăcat şi am ieşit mai repede afară. De la prag am văzut silueta unei fete, am intuit că e ea, am mai văzuto cu o zi mai înainte. O fată frumoasă, să fost undeva în altă parte nu riscam să mă apropii de ea, însă acum era alt ceva, dacă nu mă apropiam nu-mi iertam.
Am mers spre ea, mergea şi ea spre rug, în cap atîtea gînduri, "-ce să-i spun?, cum să-i spun?, cum arăt?, dar dacă?", însă picioarele nu se mai opreau, eram aproape de ea, şi m-am salutat, am vorbit puţin cu ea în timp ce ne reîntorceam spre rug. Mi-a plăcut, era o fire deschisă, uşor de vorbit, înteresantă în felul ei de a fi, mă simţeam liber. Ajungînd spre rug, ne-am aşezat împreună pe o pătură, am cuprinso, deja îmi era indiferent de toate emoţiile care le aveam înainte de a mă apropia de ea, o minută în urmă nici nu ştiam ce să fac, cum să mă apropii, ce să spun, iar acum fata care la moment place e lîngă mine, ba mai mult o cuprind. Ne-am întins pe pătură şi priveam cerul senin cu multe stele, am sărutato, nu pot reda tot ce am simţit în acele clipe, dar senzaţii neobişnuit de plăcute, eram doar eu şi ea...
*** Nu ţin minte ce a fost mai departe, a trecut timp mult, au rămas acum amintiri ce le scriu pe aceste rînduri, voi reveni peste ani, voi citi...
***Ca de obicei nu pot termina gîndurile!!!