Retro pomelnice
Ceea ce înduioşează la dl. Cristian Pătrăşconiu - faptul că acest autor este de acord cu sine însuşi. Şi are mare grijă ca acest lucru să reiasă la sfârşitul “bifurcat” al articolului său. C. Pătrăşconiu practică exact ceea ce declara Andrei Pleşu că detestă la o “dezbatere”, în articolul domniei sale către “brandul Bucurenci”: coregrafia unei „dezbateri“, al cărei rezultat era anticipat (”…mi se pare ridicol să-ţi propui, de la bun început, un deznodămînt neutru” - A.P.). Adică, hai să afirmăm despre ambele părţi că sunt supuse greşelii, băgăm cititorul în ceaţă, pentru a putea insinua mai târziu, totuşi, despre una dintre ele că e mai rău-intenţionată decât cealaltă. Hai să dezbatem, căzând iniţial de acord. Polemica simulată. Echidistanţa perversă.Câtă vreme Traian Băsescu este preşedinte ales de popor şi trebuie să răspundă pentru actele şi zicerile sale în faţa electoratului, iar soarta presei este decisă de cititori, fiind totalmente supusă regulilor economiei de piaţă (in timp ce Băsescu nu e), aş prefera prima întrebare retorică din finalul articolului menţionat mai jos, şi anume: “ce are Traian Băsescu cu presa”. Pentru mine, decizia pieţei, dacă e liberă, are o mai mare legitimitate decât decizia electoratului. O logică simplistă îmi permite să îl întreb pe Traian Băsescu - pe care îl plătesc să mă conducă - ce are cu presa - pe care o plătesc/sau nu (după cum îmi convin stilul şi atitudinea ei) ca să mă informeze.
Pentru a înţelege pe deplin la ce mă refer, poate citiţi:
Cristian PĂTRĂŞCONIU
Simbioză cu scîntei: presa şi Traian Băsescu
Sursa
2007-08-23 00:01:28