Yep, I’m making 21. La întrebarea “Stai…da tu cîți anișori ai? Ha?” eu o să răspund cu zîmbet larg pe buze ”21, da și?” 
, ma cam sperie vîrsta asta, nu că aș intra în criză sau nici nu e ceva de genul ‘Уже четверг, но я еще не замужем”’(ptiu-ptiu-ptiu nu mă apucă așa dorințe, poate doar rochie si party dar fără mire), da oare chiar la 21 să nu te simți diferit de 17? Dar mă rog, timpul trece, deja mă uit și eu la fete tinere și zic “ei copii, ce vrei?”. Dar char nu conteză vîrsta, eu așa cred. E puțin probabil că azi nu o să mă uit la telefon de o sută de ori ca să văd dacă m-a felicitat toată lumea de la care aștept felictări, nu cred că de mîine o să încetez să ma laud că m-am născut pe 27 martie, zi memorabilă, totuși e data la care s-a unit Basarabia cu România (desigur că asta a fost cu 78 de ani înainte ca eu să mă nasc, dar nu asta contează). Eu la 21 o să comit gafe, și o să mă alint, și o să strig dacă o să-mi vină să o fac, și în genere, o să savurez fiecare clipă, pentru că o merit. În ultima zi de 20 am făcut multe chestii frumoase, pentru început am tras cu urechea la discuția dintre două bătrînele inteligente care vorbeau despre importanța calciului în alimentație și am decis că la vîrsta lor eu intenționat o să țin doar discuții pline de sfaturi utile în transportul public, ca poate cineva mai prinde un strop de informație utilă, pe urmă am simulat că sunt avocat, s-a primit frumos, cel puțin ceia ce am făcut eu 
( dar fără robă, oricum mutrișoara a fost dintre cele mai serioase). Partea cea mai minunată a fost meciul. Vă imaginați ca în ultima zi de 20 echipa preferată de fotbal să vină în orașul tău? Ei și cum după asta să nu crezi în minuni? Am fost la Steaua-Dacia și am avut 90 de minute de fercire neumbrită de nimic. Iubesc Steaua, pentru că a marcat de 4 ori și pentru că fiecare dintre golurile marcate a fost nu doar că frumoase, dar au fost primite ca cadou personal pentru mine în acea ultimă zi de 20. Astăzi am scos eticheta de pe un om, unul dintre oamenii pe care îi categorisisem drept cel mai mare snob din lume e unul dintre cei mai înfocați microbiști din cîți am văzut, și încă stelist…Am decis să nu mai pun verdicte, oamenii pot uimi, sau eu nu îi cunosc suficient de bine. Trupa care cîntă la Bier Platz au cîntat “Strangers in the night”, nu știu dacă putea fi astă seră ceva mai frumos, intonam cuvintele și am observat că nu mă gîndesc la nimic…pe așa fundal chiar se poate. Atîta timp cît pot redescoperi după o anumită perioadă de timp un cîntec, mai ales de Frank Sinatra, atîta timp cît există oamenii pe care îi iubesc, cît pot să savurez diminețile pentru că aerul lor crud, cît îmi pot zîmbi în oglindă și adorm în fiecare noapte cu senzația că sunt aproape de recăpătarea echilibrului emoțional nu conteaza o cifră oarecare. Eu o să ramîn eu. Nu contează cu cît am crescut sub aspect emoțional, dar că găsesc încă în mine acel ceva care l-am simțit mereu. Nu vreau liste de realizări, și nici liste de planuri. Vreau ca atunci cînd o sa fie cel mai rău să aud asta
și să revin prins sunete, mirosuri, gînduri, senzații în această zi.
