Nu-mi place femeia.
Nu generalizez.
Există, desigur, femei deştepte şi bărbaţi degradaţi, la fel cum există bărbaţi inteligenţi şi femei pentru care mi-e ruşine.
Nu sunt feministă. Şi toţi cei care mă cunosc, ştiu asta.
Consider că din cauza Evei toată istoria lumii se scurge anapoda.
Nu-mi place mai ales femeia zilelor noastre. Urăsc imaginea de business lady, care adoptă o atitudine cât mai masculină, doar ca să reuşescă într-o lume a bărbaţilor.
Nu-mi plac femeile care cred că au atins cerul, doar fiindcă au obţinut ceva pe plan profesional.
Cele care fumează pentru că “sunt stresate”.
Nu-mi plac femeile care militează isteric pentru egalitatea genurilor, iar prin transportul public se arată indignate că niciun bărbat nu le oferă locul.
Respect mult mai mult bărbaţii. Pentru lipsa lor de superficialitate.
Respect prieteniile sincere dintre bărbaţi. Sinceritate ce nu va exista niciodată în relaţiile de amiciţie dintre femei. E suficient ca una să se îmbrace mai bine decît cealaltă, şi s-a dus naibii toată prietenia.
La bărbaţi e mult mai simplu.
Se întâlnesc, beau bere, vorbesc de politică, bani, fotbal, curve. Bat palma şi fiecare-şi vede de viaţa lui. Niciunui bărbat nu-i pasă de felul în care se îmbracă prietenul lui.
Mi-e milă de toate “prietenele” , ce organizează fel de fel de party-uri în pijamele, şi vorbesc codificat, şi bârfesc, şi fac alte tâmpenii, care ieftinizează pană la absurd noţiunea de prietenie.
Femeile-s invidioase. Si răutăcioase…
Toate planurile diabolice ale lumii, cu siguranţă, au fost puse la cale de femei.
Mi-e lene să mai vorbesc despre un subiect atât de derizoriu, dezbătut pană la refuz, şi totuşi o fac.
Nu, femeia nu trebuie să stea la cratiţă. Dar nici nu trebuie să se considere zâna zânelor, aşa cum e tendinţa acum.
Da, lumea e a bărbaţilor.
Iar emancipatele care neagă cu înverşunare acest lucru, mi se par fie compexate, fie imature.
E bine ca femeia să fie FEMEIE.
