- Am senzația clară că sunt din această lume, dar și certitudinea că nu-i aparțin.
Și mi-e așa dor de acolo…

- Am melancolia unor locuri pe care nu le-am văzut și care nu sunt din lumea asta.

- Mi-e dor de oameni delicați și buni. De oameni deștepți și generoși. De educație și tradiție.

- Orice aș face nu pot înțelege timpul în care trăiesc.

- Mă uit în oglindă și îmi pare că n-am nicio legătură cu ființa pe care o văd. Nu mă pot obișnui cu ea.

- Probabil că sunt limitată, dar știu ce e bine și ce e rău. Știu că binele face bine și răul face rău.

- Urăsc siliconul și epoca lui. O epocă în care pe primul loc e forma.

- A plânge este un semn de curaj, nu de slăbiciune.

- Până și adolescenții computerizați au o nevoie enormă de adevăr, de uman și de emoție.

- Ziarele scot în evidență numai urâțenia, jegul și scandalul de ultimă speță.

- Nu trebuie să murim ca să ajungem în iad, cu puțină perseverență, îl facem aici.

- Am obosit să-mi impun să cred în partea bună a oamenilor.

- Dacă aș fi pe Lună, aș avea nostalgia Pământului, dar sunt pe Pământ deocamdată și am nostalgia cerului.

- Sigur că e depresie, dar am motive. Am căzut și nu am forțe să mă ridic. Știu că ar trebui, dar nu am forță.

- Norocul e mic și lumea e multă. Caragiale.

- Amintirilor mele le e frică să iasă la lumină. Stau acolo, în beznă și se hrănesc din mine.

- Mama a fost așa la plecarea tatei – chintesență de durere fără lacrimi. În tăcere neagră.

- Provincia e la o scară mai umană decât marile orașe.

- Îmi place inteligența umorului, îmi place să spăl geamuri, să văd oameni fericiți. Îmi place modestia, curajul de a plânge, privirile senine.

- Prezența neprezenței e câteodată mai prezentă decât prezența însăși.

- Când am asistat la plecarea cuiva de pe acest pământ am realizat un lucru: cel mai puternic din încăpere sau din casă e cel care pleacă.

- Îmi vine să fac duș de 30 de ori pe zi, atâta murdărie este peste tot, pe străzi, în noi, în ce gândim și cum trăim.

- Bacovia e o stare. Întâmpător a fost numele unui om.

- Mă blochez când văd că lumea se înghesuie la ceva, doar pentru că e gratis.

- Sunt obosită de viață. Să-mi fie rușine.

- M-am obișnuit să mă duc singură până și la doctor. M-aș mira dacă m-ar duce și m-ar aștepta cineva.

- Nu am făcut nimic toată ziua. Dar am plâns și am tăcut și mă simt de parcă am mutat munții din loc.

- Am hotărât să-mi fie bine. Ca să fiu pe contra.

- Toți vorbesc de criză de când o simt în buzunar. Nimeni nu vorbește de ea când o simte în suflet și în cap. Criza e demult. Criză de modele, de frumos, de ideal, de visuri.

P.S. dacă aș comenta ceva, aș știrbi din perfecțiune. Cartea asta e în mine.