n-am nici o insipirare de la un timp în coace, nimic nici nu mă bucură şi nici supără, n-am despre ce să scriu, nimic nu-mi mai este înteresant, oamenii mă plictisesc, sunt trecător, nu provoacă mare pasiune, stabilitate nu găsesc în nimic ce văd, e atît de relativ, pîn şi cuvintele cele mai frumoase, zboruri între ceruri şi pămînt, primblări infernale pe străzile pe jumate pustii, pe jumate întunecate, de luna care mai luminează aceasta lume păcătoasă... observ privi, mirajul privirii ce nu-l mai văd, să că mi-a părut, prea multe vreu să văd şi cred, în ceea ce nu face, ar trebui să schimb ceva de azi şi înainte şi pentru totdeauna, trebuie să fie totul altfel, întrebări mereu capul turmentează cum pe alţii alcool în minte se aşează, scriu şi eu anapoda cum scrie cineva în foaie zeci de ani în urmă cînd calculatoare nu erau... mai este timp ce mă distruge cu încetul.... am invetant lucrurii... distrugem ....