Tâmpirea prin cultură
Am găsit în paginile jurnalului un text transcris de mine de cine ştie unde, tocmai pentru suculenta lui paradă de prostie, inteligent susţinută de un vocabular scremut, castrat, de un umor involuntar cum nu rar întâlnim printre studenţii de filosofie (şi nu numai), care fac primul pas (şi ultimul) către învăţarea gândirii:"În urma hierogamiei, odată cu realizarea distinctivităţii, unităţii celor două aspecte esenţiale ale vremuirii, apare şi tristeţea adamică, nostalgia consecinţei ireparabile; flux şi reflux într-o mişcare, până la urmă centripetă, de enstaziere, a ceea ce este unic spre ceea ce este. Unul, balansul aparent este alternativa iluzorie, până la urmă, dualitatea inexistentă în sine a oricărui mod particular ce legimitează paradoxul existenţei. Tristeţea lucrului, care îşi reia în fiecare clipă şi cu fiecare mod existenţa, este una din manifestările Indicibilului; este totdeauna dificil să accepţi identitatea unei neîncetate pulsaţii existenţiale care îţi dă măsura - şi lipsa comună de măsură cu periferia limitelor cuprinse în destin - unui centru pe care îl determină într-o Alteritate."
Ce să zic? Eu unul sper că, după ce a scremut frazele astea, Theodoru Ghiondea s-a dus altan la colegul de apartament să-l întrebe unde-i fripteuza şi apoi şi-a tras o porţie zdravănă de cartofi prăjiţi. Că-i merita!
Orice om de bună credinţă, căruia îi este dat, măcar o dată în viaţă, să descopere că "e dificil să accepţi identitatea unei neîncetate pulsaţii existenţiale, care îţi dă măsura unui centru, pe care îl determină într-o Alteritate" merită după aceea o porţie de cartofi prăjiţi. Ar fi nedrept să stea lucrurile altfel.
Opinia mea e că: uite, asta se petrece celor care sar prea multe luni peste bunul, bătrânul, burghezul şi sănătosul mers la bordel.
Sursa
2007-09-01 19:23:55