După “Legends of the Fall” nu mi-a mai plăcut cu adevărat nici un film.
Toate îmi par mult prea șterse, false, sintetice, robotizate.
L-am văzut de vreo 10 ori și azi l-am mai văzut o dată.
A coincis cu starea mea de spirit.
E atât de complex și atât de adevărat. Subiectul filmului nu deviază cu nici un milimetru de la realitate.
Da, adevărații eroi mor primii pe fronturi. Ceilalți care stau ascunși – supraviețuiesc, primesc medalii și povestesc patetic despre cât e de greu războiul.
Da, dragostea prea mare nu aduce nimic bun, la fel cum căldura soarelui oricât de benefică ar fi, dacă-i prea multă – arde.
Da, există oameni care nu-și găsesc locul nicăieri și există oameni care, pur și simplu trăiesc și nu-și complică viața.
Actorii – perfecți. Toți.
Julia Ormond e atât de frumoasă, și de naturală, și de femeie.
E atât de “altfel” prin felul în care iubește. Greșește mult, din dragoste, dar anume greșelile îi fac viața umană.
Mă uit la ea cu venerație și-mi vin în minte imagini grotești cu unele fete ale zilelor noastre.
Și mă gândesc : Doamne, ce lipsă de repere !
