Înţeleg că vizita demnitarului american a extaziat lumea în Moldova. Dacă urmăreşti presa, aşa pare. Dar oare cum văd oamenii simpli vizita vicepreşedintelui? Oare la nivelul lor de percepţie s-a gândit cineva?
Dacă aş fi moş Ion de la ţară m-ar durea în cot de Jo Bidan. Apropo, şini-i aista? Din America? Hăăăă, da şi caută la noi? Mare lucru că o venit. Iacă ni-o fătat o oaie. Aista da eveniment, dar că o venit un american în Moldova… Americanii îs mulţi, dar oile mele-s puţâni. În schimb, dacă mi-ar da vreo 500 de lei, nu nie, la ţărani, că vine primăvara şi nu avem cu şi să arăm, discuim, niş’ bani de sămânţî n-avem. Dacă ni dădea, păi înţelegeam cî a venit. Iar trebui să-l sun pe Gheorghe, fişioru’meu. Sâ-ni trimitâ bani, că s-o cam terminat euroii, iar pensia am cheltuit-o pe medicamenti. Of, şi Elena îmi cere şeva carne. Hai, că mă duc să porăiesc. Poate tai o găină diseară.
Dacă aş fi tanti Elena, contabilă la Universitatea de Stat din Moldova, mi-ar păsa cât de negrul de sub unghie de Djo Bidin. Vă închipuiţi, dimineaţă, au blocat toată strada. Când să ies la marşrutcă îmi spune un tip, avea vreo 2 metri şi ochelari de soare, că trebuie să merg vreo trei cvartale pe jos. Eu şi-s, atletă? Şi ce dacă o venit? Au măturat străzile şi au asfaltat? Iaca, nevoie. Aşa ne dăm şi noi seama în ce mizerie trăim. Of. Dacă ne mărea oleacă salariul. Că muncesc pentru 1500 de lei şi când te gândeşti că trebuie să fac remont. Dacă Gheorghe, bărbatu’meu, nu-mi trimite 100 de euro din Italia, simt că iar îmi creşte tensiunea. Şi studenţii, nenorociţii, în loc să-mi dea bani ca să-i ajut să treacă anul următor, preferă să bea banii părinţilor. Unde s-a mai văzut una ca asta? Eu, când eram studentă, nu era examen să nu pun câte 5 rubli în buzunarul contabilului de la decanat.
Dacă aş fi Gheorghe, moldovean, angajat pe un şantier în Italia, mi s-ar rupe de unul care o venit în Moldova. Eu stau aici de 3 ani şi nu pot să mă duc în ţara mea. Iar el, nesimţitul, o putut! Nici nu mă interesează de american când mă gândesc că şăful o venit astăzi pe şantier şi ne-o spus că în scurt timp s-ar putea închide. Cică e posibil să ne dea afară. Unde să-mi mai găsesc de muncă pe criza asta care pare să nu se termine? Şi iar m-o sunat fumeia, cică vrea bani de remont. Dracu să-l ia şi pe acest remont cu Biden cu tot. Acum cred că nu mai vrea evroremont, ci americoremont. Ce-o mai fi şi asta?
Dacă aş fi Andrei, student în anul doi, repetent şi risipitor de bani, mi-ar plăcea că a venit vicepreşedintele SUA. Cum să nu-mi placă?! I-am spus decanului că este un moment istoric şi am chiulit de la toate orele. Săptămâna viitoare am de gând să nu mă duc deloc. O dată vine Biden în Moldova. Apropo, mi-a plăcut ceasul americosului. Trebuie să-i scriu mamei să-mi cumpere unul la fel. O să moară de ciudă Gicu.
Dacă aş fi Joe Biden, când aş reveni în America, mi-aş aduna prietenii la un cocktail în clubul nostru exclusivist şi, cu un trabuc cubanez în mână, desigur, contrabandă, m-aş fi pus pe istorisit. Băi, am crezut că am aterizat în Uniunea Sovietică. Drumurilea alea, blocurile alea, totul este sinistru şi cenuşiu. Cred că ţărişoara aia e condusă de rackeţi, mafioţi. Aveau nişte mutre… L-am întrebat pe ambasadorul nostru şi mi l-a arătat pe unul scund îmbrăcat într-un costum scump cât jumătate din bugetul Moldovei, cică stăpâneşte tot în ţara aia. Oricum, înţeleg de ce sunt lideri în ceea ce priveşte traficul de femei. Cum să nu le răpeşti pe alea? Hăhăhăhă, eram s-o las pe Jill şi s-o iau pe soţia primului ministru. Apropo, ştiţi că este ţara în care se bea cel mai mult? Ştiţi care-i explicaţia? Vinul, dragilor, vinul este atât de bun… Da, ia să vă torn eu ceva de la Cricova, un fel de oraş subteran plin de vin. Cică dacă vine apocalipsa se ascund acolo şi o să fie fericiţi. Hăhăhăhă.
Sunt Vitalie şi ştiu că undeva există o motivaţie şi o latură pozitivă a vizitei “înaltului oaspete” - nu cred că e mai înalt decât Lupu, dar dacă aşa i se spune - totuşi, este atât de ireală şi teoretică, încât sunt lăsat rece, rece, rece. Noroc de soarele de primăvara care m-a încălzit oleacă. Căci, în rest, Biden vine, Biden pleacă, noi rămânem cu aceleaşi probleme plus una: cu ce bani mai plătim steagurile americane?