Primăvara începe cu Tine. Plin de voie bună, bucurie, începe un nou an abia acum în luna martie, mulţumesc ţie. E o starea de înviorare, mă simt foarte bine după un timp lung.***Am ieşit să cumpăr pîine. Mersul rapid era obişnuit pentru mine, doream să revin acasă cît mai curînd, afară mai era puţin răcoare şi nu aveam mare dorinţă să mă aflu mult timp sub cerul senin. Cu capul aplecat pentru a-mi vedea mai bine picioarele am pornit spre magazin. Frumos e afară. Era răcoare, dar se văd mai mulţi oameni pe străzile mici, copii ce se primblă cu părinţii săi în parcul care se află pe aproape de casa mea.Copacii revin la culoarea sa frumoasă, la verde, natura renaşte. Mă bucur matincă ca un copil, care vede prima dată în viaţa sa o primăvară, dar îmi este indiferent - mă simt bine. E frumos cei nou. ***Vacanţa n-o doream, toţi au plecat pe cîteva zile, rămăsesem singur. Am resimţit ce înseamă responsabilitate, datorită zilelor trăite în singurătate cu calculatorul, telefonul. Apoi a sosit şi ziua tragică de 8 martie, nu-mi place ca şi 14 februarie, se asociază cu ziua perechilor. Era 8 martie dimineaţă, m-am trezit auzind gălăgia care o făceau părinţii mei ca întotdeauna, apoi o notă de tăcere şi am auzit o şoaptă care spusese "-Mai încet că doarme", însă era tîrziu şi m-am trezit din visele care nu le mai pot ţine minte niciodată. Am privit cîteva minute televizorul şi apoi o întrebare retorică mamei care era lîngă mine "-Mam' vreu să plec la Ea!", nu ştiam la ce să mă aştept, dorinţa era mai mare şi deja nu mai conta restul, acceptînd m-am pornit nemaistînd pe gînduri. N-am văzuto demult, nu ştiam la ce să mă aştept, aveam emoţii, m-am rătăcit puţin în oraşul pe care nu-l ştiam bine, deja aceasta nu mai contează. De departe văzusem un chip, am înţeles că-i ea, inima mi se începuse a se bate mai repede, înapoi n-aveam drum. Au rămas acum doar amintiri, care le scriu stînd cu ceaşca de ceai lîngă mine...
