Sincer să fiu, m-am săturat. Nu de scris, nu de discuţiile cu mulţi dintre voi. M-am săturat de ceea ce se întâmplă în Moldova. Sunt eu optimist, sunt plin de speranţă, dar ceea ce se întâmplă în ţărişoara mea dragă mă duce în pragul lehamitei. Dezamăgirea îmi este maximă. Oare chiar atât de naiv sunt? Unde este tăria mea de caracter, cea care să mă ajute să trec peste sictirul, greaţa faţă de clasa, pardon, mocirla politică? Şi nu doar politică. Puterea mea interioară a secat? Trebuia să mă ajute să depăşesc caracterul grobian al multor moldoveni; într-un cuvânt, “marazmul” societăţii moldoveneşti să nu mă afecteze deloc.
Pentru că ştiţi care este cea mai mare problemă a Republicii Moldova? Lipsa de educaţie. Fie că vorbim de cultură, de învăţământ, bun simţ şi erudiţie, moldovenii au un mare handicap educaţional. Dacă moldovenii ar fi culţi, deştepţi, citiţi, inteligenţi, n-ar avea conducerea pe care o au. Dacă ar fi cu un IQ un pic mai mare, păi, dragii mei concetăţeni ar şti ce să facă cu banii pe care îi primesc de la soţii, soţi, părinţi plecaţi în Italia. Nu i-ar sparge prin baruri. Ar cumpăra cărţi. În plus, iubiţii mei moldoveni, fiind oleacă mai deştepţi, ar învăţa la urma, urmei, limba română. Căci, atunci când citesc forumurile, pur şi simplu închid ochii de groază: cât de alambicat se exprimă?!
Dar am revenit pe blog. M-a convins o întrebare. Aşadar, ce sunt eu? Mesia? Nu trebuie să mântuiesc pe nimeni. Oricum, cititorii mei sunt crema. Sunt sigur. Cât de politică, s-o ia dracu. Şi sistemul, şi politicienii moldoveni să mă mai lase. Simţiţi, vedeţi? Aşa îmi revine sictirul şi dezamăgirea: este evident că politicienii nu fac nici dracu, nu mişcă nici un deget. Atunci de ce să mă mai enervez? Oricum, corupţia este profundă şi prezentă în orice părticică a societăţii, iar moldovenii mei, lipsiţi de orice urmă de educaţie şi cultură politică, nu reacţionează când este dată în vileag. De ce le-o fi păsând moldovenilor? Ce îi pasionează atunci?