Pentru a dezvolta această idée preiau ultima frază a Dnei Ecaterina Ciubuc din comentariul la articolul Anul 2011 – anul Utilizatorului “sa mergem acolo unde cineva are nevoie de noi si unde putem face un bine…”. Aceasta este esenţa bibliotecarului, să fie acolo unde este nevoie de el pentru a putea ajuta, şi unde poate face bine. Şi este bine de ştiut, că cineva are nevoie de noi. Undeva în presa de specialitate am remarcat un interviu cu un bibliotecar, răspunsul căruia la întrebarea “de ce ai ales profesia de bibliotecar?” a fost “ca să fac oamenilor bine”. Când i s-a spus, că există atâtea alte modalităţi de a face oamenilor bine el a răspuns “poate şi sunt, dar eu am ales această cale”. Chiar zilele acestea am auzit de la domnul Vasile Romanciuc nişte cuvinte, filozofie pură, auzite, şi de el, de la altcineva: “omul acesta, în viaţa lui, a făcut şi fapte bune şi fapte rele, numai că lucrurile bune le-a făcut rău, iar lucrurile rele le-a făcut bine”. În biblioteci avem atâtea posibilităţi de a face bine lucruri bune. Despre aceste lucruri trebuie să discutăm. Doamna Ecaterina are norocul de a lucra în una din puţinele biblioteci informatizate, dacă le putem spune aşa, din spaţiul rural. Deşi puţine, aceste tehnologii pot face enorm pentru a schimba în bine imaginea bibliotecii în comunitate. Este o nouă şansă pe care trebuie s-o punem să lucreze în favoarea bibliotecii. Şi cât mai multe servicii, chiar dacă unele par a nu avea nici o tangenţă cu menirea clasică a bibliotecii: jocuri pentru copii, inclusiv jocuri pe computer; asistenţă la pregătirea temelor pentru acasă (câţi părinţi n-ar fi fericiţi să-şi ştie copilul, făcând temele pentru acasă, având peste umăr ochii unui profesionist, şi câţi n-ar sta piatră de granit, în apărarea bibliotecii, ştiind că acest lucru se întâmplă. În SUA este foarte răspândită practica când după şcoală copii sunt aduşi, căteva ore la bibliotecă, şi părinţii îi preiau deja de la bibliotecă nu de la şcoală); ore de instruire în vederea utilizării tehnologiilor(unde dacă nu la biblioteca publică poate învăţa un membru al comunităţii trecut de vârsta şcolară cum să-şi facă o poştă electronică, cum că caute în internet ştirile de ultimă oră, cum sa-şi facă un cont pe Facebook, cum să poarte o conversaţie pe Skype, Mesenger şi multe alte lucruri devenite posibile odată cu dezvoltarea tehnologiilor). Membrii comunităţii trebuie să ştie că toate lucrurile acestea se pot face şi învăţa la bibliotecă. În cazul bibliotecii Sadova, bibliotecarul poate face faţă şi tehnologiilor Web 2.0. Întreţinând două bloguri, doamna Ecaterina poate uşor învăţa cum să facă acest lucru şi doritorii din rândul utilizatorilor bibliotecii. Bibliotecarul poate deveni idolul copiilor, adolescenţilor, tineretului, tuturor membrilor comunităţii, care vor să înveţe şi să cunoască lucruri noi, precum a devenit părintele Iulian din Lucaşeuca Orhei http://www.protv.md/stiri/social/mai-nou-oamenii-isi-marturisesc-pacatele-prin-internet.htm . Într-un articol părintele Iulian a fost numit „preot în biserică şi în internet”. Şi bibliotecarul poate fi bibliotecar şi în bibliotecă şi în internet. Bibliotecarii trebuie să fie acolo unde sunt utilizatorii. Aproximativ 34% dintre cetăţenii ţării sunt în internet. Pentru comparaţie în bibliotecile publice sunt doar aproximativ 25% din populaţia tării. Unde este diferenţa putem uşor să ne imaginăm, dacă ne amintim de „renumitul” clasament.
Cred sincer că putem schimba lucrurile şi mă bazez când afirm aceasta pe exemplul bibliotecilor publice din spaţiul rural, precum cele din Sadova (Străşeni), Bilicenii Vechi (Sângerei), Bravicea(Călăraşi), Crihana Veche(Cahul) şi altele despre care, încă, vom auzi. Cineva trebuie să înceapă crearea unei „noi biblioteci”(concept întâlnit tot mai des în presa de specialitate). Este bine că cineva încearcă să facă bine lucrurile bune, şi că ceilalţi au spre ce se orienta.
Vera Osoianu
Filed under: servicii pentru utilizatori
