Mă nasc dimineaţa, cînd lumina soarelui îmi luminează nu doar odaia adormită ci şi visele pline de întuneric. Mă nasc odată cu prima rază la 6.
Mă nasc cînd intru în apă...şi las boburile de apă să spele de pe mine ziua grea..şi amintirea grea. Şi îmi place să ţin chipul sub jet...gîndurile făcîndu-mi-se subţiri şi lungi ca şi pletele de apă..pierind în crăpătura căzii. Şi atunci mă nasc.
Mă nasc cînd hoinăresc pe blog ca într-o gospodărie medievală, jucîndu-mă cu fiecare post, ospăţînd fiecare comentariu..şi atunci mă nasc în fiecare cuvînt ce-l scriu.
Mă nasc cînd opresc clipele din zbor..adulmecînd aburul ceaiului cald şi parfumul unui brioche cu ciocolată...lăsînd privirile să păşească dincolo de geamuri, agăţîndu-se de paşi grăbiţi, de chipuri îngîndurate, de ochi frumoşi, de culori vii...şi atunci în plinătatea clipei...simt că se naşte timpul..şi zic: Doamne..ce fericită sunt cînd opresc timpul prin simplul gest de a observa jurul meu..şi încerc să o ţin mai lungă..printr-o gură de ceai mai lentă...o îmbucătură de brioche mai pofticioasă..
Mă nasc prin fericiri mici, de zi cu zi pe care le simt în sufleţelul meu...trăiesc prin fericiri mici pe care le las în urma mea printr-un zîmbet, printr-o felicitare, printr-un salut, printr-o amintire, printr-o dragoste...prin asta trăiesc...şi prin asta voi trăi chiar şi atunci cînd nu mă mai voi naşte...prin urmele mele mici..
Dar azi...azi încă mai reuşesc să renasc.
Iubiţilor mei părinţi,pentru cel mai frumos cadou din viaţa mea.
