De azi, am intrat in post. Cu mancarea – nu-mi fac griji. Cu gandurile ma tem. Cu nervii, cu ne-controlul. Sa nu tip, sa nu injur, sa nu “transmit sageti”. Of. Tare vreau sa fiu Zen 
. Vreau un post ca la carte. Sa nu ma enervez, sa meditez, sa inteleg, sa daruiesc iubire, sa iert, sa primesc, iubire si iertare, iertare si iubire.
Daca sincer, ma cam clatin, in ultima perioada. Nu inteleg cine, cum si cand a declansat dezechilibrul asta. Poate mi-e asa cum tot aud in jur: astenie de primavara, depresie de post-iarna. Unde nu m-am uitat, am vazut doar oameni incruntati. Ca e intuneric si frig, ca nu mai vine odata caldura. Ca vor sa arunce cizmele si cojocul. Aceiasi oameni care in mai or sa vrea sa ia toporul si sa iasa “prin sat” ca-i prea cald. Ca aerul conditionat bate fix in ceafa. Si tot asa.
Si eu astept primavara. Verdele crud. Mugurii copacilor. Sa urmaresc si sa admir procesul de trezire la viata. Sa ma minunez de natura si de mersul firesc si “nedureros” al lucrurilor.
Eu nu ma plang. Stiu ca “iaka iaka” vin zilele tot mai lungi, copacii tot mai verzi si serile tot mai rosiatice. Eu stiu ca “dupa noapte vine zi”. Vreau sa nu ratez (ca anul trecut) momentul cand infloresc piersicii si salciile fac muguri si se apleaca spre lacuri cu ratuste. Si lebede .
Nu are cum. Primavara va veni.
