Pe Antonio il  tipizasem drept "managerul racnitor" pentru ca atunci cind se vocaliza era cam insuportabil sa faci altceva decit sa-l asculti sau sa fugi intr-un buncher. Nu pentru ca e rautacios din fire, ci pentru ca are o tonalitate si intensitate a vocii soprano. Unde mai pui ca italienii si asa se insira cu coardele vocale pe 6 octave cind vorbesc. In fine, concluzia e ca eu fiind implicata intr-un proiect care necesita sa leg telefonul de lobul urechii cam 60% din zi, nu prea gaseam rabdare si intelegere cind interlocutorul meu de cealalta parte imi spunea ca mi se schimbase voce...devenise mai barbateasca.  - No, no..ziceam eu. This is Antonio talking on the phone in the other office.
Plus la toate, Antonio niciodata nu obisnuia sa ma salute cind intra dimineata in oficiu..la inceput o luasem personal, apoi observasem ca nu o face cu nimeni...apoi mi-am dat seama ca vorbeste la telefon mai tot timpul cind intra..si il iertasem. Dar nu cautam sa-l salut eu.
Oricum tare drag nu imi era si nici nu incercam sa-l pun la inima caci nu ne prea intersectam la serviciu si nu aveam cum sa-l descopar dincolo de voce. Stiam ca are familie, o fetita, se cearta cu soacra-sa pe facebook, ergomaniac (workaholic), mereu ( MEREU!) cu auricularul la ureche, chiar si atunci cind schia pe pista neagra era in teleconferinte.
Stiti ce e trist in toata povestea asta? Antonio nu e deloc cum il stigmatizasem eu..
Ocupat, iritat, agitat, vocal la serviciu - acest om e unul dintre cele mai frumoase suflete peste care am dat...Si am descoperit absolut intimplator. Foarte putini cunosc detalii despre viata lui personala, pentru ca tot timpul vorbeste despre business in masura in care oamenii il evita la prinz fatis, avertizindu-l sa nu se aseze la aceeasi masa daca icneste ceva despre serviciu.
De fapt, in spatele acestui om de afaceri, se ascunde un familist cu o inima mai mare decit a multora din noi. Antonio are familie. O copilita de aproape un anisor si o sotie...in carucior. Membrele inferioare ii sunt paralizate si acest copilas a fost un miracol dumnezeiesc dupa toate avertizarile medicilor. Antonio are grija de amindoua, si casnic, si financiar, si moral...Uneori cind o nenorocire din astea se abate asupra unei familii...din dragoste, din responsabilitate, din cauza ca s-au trait ani frumosi pina la tragedie si din multe alte motive...mergi inainte. Antonio a cunoscut-o pe sotia sa deja in carucior...si era tinar, era simpatic, era inginer. A ales-o stiind ca nu se vor plimba la brat, ca nu se vor apropia intim in strinsoare unui dans, ca nu vor alerga prin iarba sau prin nisipul cald, ca nu vor avea copii..el a ales-o.
Ce fel de dragoste e asta? Eu nu o cunosc, eu nu am simtit-o...si cred ca nu voi ajunge la aceste inaltimi sufletesti...sunt fericita ca pe lume sunt asa oameni frumosi.
* numele e inventat