Mereu, în nebunia mea,
Eu, în condiția umană,
Am fost de meserie rană,
Sub riscul de-a mă vindeca.
Mă potoleam, mă agita
Un foc de iad, dintr-o icoană,
Si tigrilor mă dam, de hrană,
Când foamea le era mai rea.
Nici nu-i ceva deosebit
Să fii, în secolul de groază,
O rană care sângereaza
Pe care toți s-au năpustit.
Salut în cinicul cuțit
Pe cel ce ține rana trează.
