« Ce vor bărbații? Le plac femeile simple sau cele care stăpânesc tertipuri abile de ademenit dragostea? Vor să fie geloși sau siguri pe poziția lor? Ce e în mintea lor, până la urmă?!!!
De câte ori mă îndrăgostesc, mă preschimb într-o femeie simplă, simplă de tot. Primele semne ale îndrăgostirii mele profunde se manifestă nu în reverii filosofice despre sensul vieții pe pământ, nu în revelații artistice ori în puseuri de creație durabilă, ci în dorința mea de a-i spăla cămașa bărbatului iubit, de a-i găti mâncăruri de-al căror gust aș vrea să își aducă aminte, de a-l primi într-o casă primenită, mirosind a flori.
Nu știu nici să joc jocuri care să îl facă gelos. Să îi arăt că, ehe, nenumărate oferte de mari iubiri mă așteptau pe prag, dar că, într-un impuls generos, i-am făcut lui onoarea de a-i acorda inima mea. Eu simt că nu există niciun alt bărbat pe pământ și mă port ca atare. Îl învălui, secundă de secundă, cu dragostea mea, și-i promit că nu îl voi trăda niciodată. Că îl voi sluji cu credință până la moartea noastră, sau, dacă nu vom avea nici noroc, nici credință, până la moartea dragostei noastre.
Dar uneori mă întreb dacă nu cumva greșesc. Dacă nu cumva bărbații, eterni vânători, au nevoie să se simtă măcar puțin în pericol, ca să lupte, vitejește, și să-și apere dragostea, pe care, astfel, s-o prețuiască mai mult. Dacă n-ar trebui lăsați să aștepte și să sufere, să se perpelească și apoi să se ia la trântă cu propria lor lene, cu propria lor inerție.
De-o viața întreagă caut răspunsuri. Dar găsesc mereu doar întrebări, altele și altele. Interogații despre cum să îți faci dragostea să dureze o viață, despre cum trebuie îmblânziți bărbații, animale superbe și sălbatice, despre cât de bună sau rea e gelozia într-o poveste de dragoste. Și, între timp, învăț tot mai bine să gătesc și să spăl. Deretic în inima mea și în casă. Și îmi sărut în somn bărbatul frumos și iubit până la cer și înapoi, și mă rog să ne fie bine fără tertipuri, fără strategii. Doar iubind, și atât… »
Alice Năstase
