Iniţial, planul era să scriu sub anonimat. Ar fi funcţionat o vreme, cred. Problema e că eu nu sunt aşa. Plus că, de curând, am învăţat cât de adevărat e proverbul  ”Minciuna are picioare scurte”. Dramatic, minciuna mea a ieşit la iveală dintr-o ambiţie copilărească, într-un moment perfect nepotrivit. Aşa e în viaţă : nu contează cât de tare loveşti,  important e câte lovituri poţi îndura.

Revin. Acum şti cine sunt pentru că am obrăznicia să nu-mi ascund defectele, slăbiciunile şi greşelile.  Mă cunoşti.  Aproape că am fost aşa de pe vremea când mă jucam cu faimoasele păpuşi Barby. Nu mă înţelege greşit, nu scriu pentru tine, deşi mă emoţionezi când spui că îţi place. Mai mult insă, îmi plac criticile. Le găsesc mai constructive. Scriu pentru mine, pentru că îmi place, pentru că mă ajută să gândesc limpede, să îmi amintesc clar şi mai ales scriu pentru că aşa simt. Scrisul mă eliberează.

Sunt prietena ta rea de gură, sunt colega ta de şcoală, sunt omul de care nu mai vrei să auzi, sunt tipa pe care o urăşti, sunt nebuna pe care nu o înţelegi, sunt idealista despre care crezi că bate câmpii, sunt copilul care îţi zâmbeşte când ţi-e greu şi sunt omul care nu îţi face rău intenţionat. Mă cunoşti, într-un fel, dar rareori cunoaştem oamenii cu adevărat. Pun pariu că nu te-ai fi gândit că pot fi aşa. Sincer, nici eu. M-am schimbat.

Acum doi  ani eram alt om şi cel mai cumplit e că se vede în poze. Aveam privirea senină, mă simţeam atât de liberă, de responsabilă, de cuminte, de cuviincioasă, de naivă… Credeam că muncind din greu poţi obţine orice, poţi face ca visele tale să devină realitate, poţi muta munţii din loc. Acum doi ani eram Nina,fata cu ochi albaştri şi cu suflet de inger!

Acum sunt alt om. Sunt cea pe care o cunoşti cu adevărat aici. Nu am mare lucru de ascuns dar nici în spectacol nu-mi place să mă dau, cel puţin nu într-unul ieftin. Aş fi putut sta liniştită, protejată de anonimatul şi de impersonalitatea Internetului mult timp dar poate că nu m-ai fi crezut, poate nu mi-ai fi citit blogul de două ori, poate nu m-ai fi cunoscut aşa cum sunt. Acum sunt Nini.  Ei bine, asta sunt, îţi place sau nu.

E dreptul tău să mă judeci dar e alegerea mea să nu ţin cont de ce crezi tu. E dreptul tău dar în acelaşi timp, e păcatul tău pentru că pe toţi ne judecă Dumnezeu.