Ieri am fost acuzată de trădare. Mi s-a reproşat că blogul mi-a devenit cel mai bun prieten. Mi-e greu să obiectez. Dacă poţi numi o agendă cel mai bun prieten, atunci eu am păcătuit. Dar e un prieten foarte comod: cînd am o bucurie, o aştern pe blog; cînd vreau să urlu, tot aici trag, cînd vreau să mă revolt, el e ţapul ispăşitor; cînd mă usuc de dor, el mă alină; cînd vreau să cînt, scriu, cînd vreau să plîng, scriu; cînd vreau să rîd, scriu...
Scriu destul de des şi cred că aţi notat. E una dintre puţinele mele îndeletniciri de suflet pe care mi le pot permite gratis, oricînd şi nestingherită de nimeni...şi voi, prietenii mei buni, dacă tot vă pasă de mine...scrieţi-mi, şi eu vă voi citi cu suflet...căci suntem prea departe pentru a ne uita în ochi şi vorbi.
O melodie ce mă mişcă pînă-n măruntaie...
