La 16 februarie 2011, în emisia directă a postului local de televiziune “AVM” (Edineţ), absolvenţi ai  Gimnaziului-internat Cupcini, au vorbit  despre încălcarea flagrantă a drepturilor copiilor.

După cum știu la orfelinate nu e așa de rău după cum consideră sau cred alții. De multe ori situația de acolo depinde de stat și de persoanele care sunt angajate să educe copii. La multe orfelinate situația este diferită și nu putem spune că așa e peste tot. Eu am învățat la orfelinatul din  Cupcini și știu foarte multe ce se întâmplă acolo, dar ceea ce spun alții care habar nu au ce se petrece acolo este greșit. Nu trebuie să ascultăm numai o mărturie și sa facem din ea știre dar trebuie de vazut mai multe marturii. Am trăit acolo 10 ani și sunt foarte mulțumit pentru conuștiințele acumulate, dar mă deranjează faptul că soarta unor copii este dată pe mâna unor oameni lacomi și corupți.