Unul dintre lucrurile care mi se par jalnice, penibile și care sincer mă irită sunt plânsetele; și nu am în vedere de faptul că o persoană plânge, ci faptul că se plânge, de școală, de sine, prieteni, familile, viață. Sunt acei oameni care așteaptă totul să le vină pe tavă, la școală să le pună cineva gustare în ghiozdan, în liceu să le dea părinții bani de buzunar, la facultate să le plătească taxa și cum ies din universitate cu licență cumpărată așteaptă ca statul să le dea subvenții pentru prima casă, mașină, pentru primul copil, statul să le dea locuri de muncă, apoi să le plătească pensia. Niciodată nu am considerat că cineva îmi este dator mie, mai ales statul, apoi părinții; de la părinți trebuie să ceri, poți să ceri, dar nu trebuie să-ți dea, nu sunt datori să-ți împlinească toate dorințele. Când eram mai mic îmi doream foarte mult Dendy, aveam 10-11 ani îmi doream atât de mult, că i-am scris „moșului” să-mi aducă de Crăciun, nu mi-a adus, m-am supărat un pic pe mama, dar repede mi-a trecut. Fiind atunci sărbătorile de iarnă, am reușit să strâng ceva bani, apoi fiind acționar (aveam câteva acțiuni, moștenite de la bunic, la o companie pe acțiuni și care s-a privatizat) am câștigat împreună cu sora peste 200 MDL, păreau bani mulți pe-atunci, i-am dat jumătate părinților, restul și cu cât mai economisisem noi am cumpărat Dendy, probabil al doilea lucru care m-a atras spre gadgeturi, IT și toată sfera asta (după Tetris :) ). Prin 2002, prin preajma Crăciunului ai mei mi-au cumpărat calculator, era pe-atunci o investiție, și pe cei care aveau îi numărai pe degete. În 2 luni l-am dus la „reparație” (era doar setat rezoluțiea prea mare pentru monitorul ce-l aveam, Win 98, vremuri); nu au plătit ai mei prea mult, dar peste 2 zile iar făcusem aceeași bubă, mi-era rușine și am început a căuta singur cum să-l fac.

Este probabil unul din momentele care mi-l amintesc destul de bine deoarece, reprezintă oarecum o „revelație” – trebuie să înveți, trebuie să cauți în primul rând singur soluție, apoi să ceri ajutor. A fost un moment destul de semnificativ pentru că, fiind atunci cu un părinte peste hotare înțelesesem că destinul nu îți este scris undeva, ci tu ți-l faci, și pentru orice eșec, nu trebuie să cauți scuze, ci să-ți cauți greșelile pentru a nu le mai comite din nou. Acum la fel sunt de părerea că orice în viața asta depinde de tine și nu de rudele sus-puse sau de „câți bani bagi cuiva” pentru a obține ceva, este necesar doar să îți stabilești niște scopuri SMART (Specific / Measurable / Achievable / Realistic / Time; temă recent aprofundat studiată :) ), pe care să le urmezi. Deși în realizarea scopurilor trebuie să-ți impui și limite, să nu îți calci în picioare principiile și să fii egoist, să nu uiți de prieteni, pentru că dacă îți sunt prieteni te vor ajuta și mai puțin împiedica  în realizarea propriilor obiective (și zic aceste lucruri din propria experiență, am o grămadă de prieteni cărora le sunt dator pentru cine sunt :) )

Pentru articol am fost inspirat de următorul video, titlul e la persoana a doua pentru că ești tare :)   trebuie doar să recunoști și să trăiești cu această idee.

The Mill Group Showreel 2011 from The Mill Visual Effects Studio on Vimeo.

Articole aleatoriiSU0IRzvvJpA