Nu am super mega experiență ca designer, de fapt e unul dintre lucrurile pe care le fac cu plăcere și consider că îl fac cât se poate de bine (cel puțin așa îmi zice lumea), dar nu pot să mă laud că cunosc acest domeniu, atât din punct de vedere că că este unul într-o continuă schimbare, cât și datorită faptului că întotdeauna găsesc diferite modalități și soluții de îmbunătățire pentru chestiile care le-am făcut anterior. Ce vreau să spun e faptul că la un moment dat, după câteva lucrări, într-un fel sau altul reușite, vine timpul când nu te consideri expert, dar nici amator în această sferă, e perioada când ai dreptul la opinie. Prin opinie însemnând faptul că te poți exprima, expune asupra anumitor lucrări, chiar critica.

În design, blogging, în orice domeniu critica e necesară, deoarece printr-o evaluarea și definirea punctelor slabe poți învăța din greșeli și te poți dezvolta pe viitor. Deși, trebuie să trasăm și niște limite între critică și „haterism”, pentru că poate argumentele sunt aceleași în ambele cazuri, dar modul în care o spui este total diferit. Critica o văd ca pe un instrument prin care să construiești ceva – „Uite, aici nu se leagă, cred că trebuie să schimbi cumva, ar fi interesant să văd și o altă idee”; pe când haterismul e mai mult ca un lucru care să distrugă – „Asta numești tu lucrare?! Lasă-te frate, nu-ți cresc mâinile de unde trebuie…”

În industria de design, personal atribui oricărei lucrări o notă pe o scară de la 1 la 3 – „Awful…”, „Mmmm, zic că merge…”, „Super, share pe twitter”; însă aproape de fiecare dată când am întâlnit site-uri de nota 1 nu am trimis email webmasterului sau celui care a făcut lucrarea spunându-i ce ar putea modifica, că a greșit ceva, pentru că nu toți sunt deschiși spre schimbare. Inspirat din favicoanele lui hoinaru, am scris frumos unora să-și modifice fontul (Comic Sans) am pus linkuri cu explicații de ce ar trebui schimbat și… și nimic. Unul cel puțin mi-a răspuns, dar pe site nu a făcut nicio modificare…

În blogosferă e cam același lucru, notele de extreme ale bloggerilor sunt „Pupincuriști” și „Scandalagii”. Cum am mai menționat și în alte articole, pe bloguri rareori comentez, nu-l consider vreun lucru nici bun, nici rău, deși urmăresc destul de multe și am observat că bloggerii/cititorii sunt și mai încăpățânați și mai hateri, este de ajuns un articol care să nu placă și atunci autorul articolului devine penalizat prin comentarii, prin posturi pe alte bloguri (desigur și articolul să nu fie peste limitele „normalității”).

Concluzie

Lucrul cel mai bun și important pentru noi, fie în calitate de designeri/bloggeri/jurnaliști sau oricare altă profesie este să putem distinge critica de ură, însă și să putem extrage lucruri importante privind activitatea noastră din amândouă, să putem trece peste ambele obstacole învățând și acceptând greșelile, și nu prin refuzul realității și refuzul recunoașterii că am greșit cu ceva.

Articole aleatorii_TaImZ0ClDo