Lung e drumul și cotit…, dar mergi pe el Drept, ca să nu te clatine îndoielile și vei ajunge la împlinire… Speranţă! Credinţă! Victorie!
Scriu… Scriu din Dragoste şi Dor pentru tot ce mi-i drag şi scump, din Durerea pentru tot ce mă doare, din Speranţa la un viitor mai fericit pentru urmaşi. Nu scriu întru slava mea… Scriu pentru a slăvi Patria şi meleagul natal. Scriu pentru şi despre voi, Oameni, care-mi sunteţi dragi şi scumpi, pe care vă iubesc aşa, cum î-mi iubesc Mama, Limba, şi Vatra srămoşească…
Iacob Cazacu-Istrati

Îmi amintesc de anii copilăriei, de bunelul meu, Filimon Istrati, prisăcar de forţă a regiunii judeţelor Orhei, Bălţi şi Soroca, om de mare cinste şi onoare şi pentru care, cei mai mari duşmani erau făţărnicia şi minciuna. Aşa a fost, vânt…că anii copilăriei i-am avut alături de el, ani, care nu se uită niciodată şi care îmi trezesc mereu sentimente de o nostalgie plăcută, sentimente uneori triste, dar frumoase…Mi s-a înfipt în mintea mea de copil şi în care a rămas până azi cuvintele lui pe care le rostea deseori, când poate îl năpădeau amintirile.Le rostea în aşa fel, de parcă le-ar fi rostit în faţa icoanei, ca pe cele mai scumpe cuvinte ale rugăciunii: – Lasă, bre Nicanor, că nu mai uit eu, niciodată…
Şi numai prin clasa a şaptea, cănd împlinisei 14 ani, într-o seară de brumar îmi zice: – Iancule, ştii ce mi-a spus văru-meu Nicanor, care a fost directorul şcolii din sat, înainte de a se refugia în ”40 peste Prut? Mi-a zis: ”Filimoane, dacă nu mergi cu noi, apoi să nu uiţi niciodată, că te tragi de pe malurile Dunării, acolo ţi-i rădăcina, dar dacă ai hotărât să rămâi pe malul Răutului, de, e tot apă, şi-i tot a noastră…”
Iată atunci am înţeles, de ce vorbea deseori cu sine, repetând:-Lasă, bre Nicanor, că nu mai uit eu niciodată…
Aşa şi n-a mai apucat să vadă Dunărea…a decedat în 1968. Nici pe văru-său Nicanor Anghel din Ilfov nu l-a mai văzut…
Am avut un bunic, din partea mamei. Pe bunelul Iacob, din partea tatei şi al cărui nume îl port, nu l-am apucat, l-a înghiţit foamea din 1946…
De ce am pornit firul povestirii cu bunelul?
De aceia poate, că i-am simţit lipsa…Lipsa vorbelor lui blajine, sfaturilor, de care am avut uneori mare nevoie…
Dar, să vă închipuiţi, că l-am întâlnit pe bunelul meu, pe care îl visam uneori…Da, l-am întâlnit. Şi unde credeţi, că? În Canada?!
L-am cunoscut în toamna anului 2007 în Toronto, la şedinţa cenaclului literar „Nică Petre”, care pe atunci se numea „Observatorul”.
Şedinţa cenaclului era închinată sărbătorii de 1 decembrie – Ziua Naţională a României. A luat cuvântul şi… cu atâta dragoste a vorbit despre mândria de a fi român, că nici nu găsesc cuvintele, care să-mi descrie farmecul cu care l-am ascultat.
După şedinţă s-a apropiat de mine ( fusesem prezentat de către D-l Dumitru P.Popescu ca profesor de istorie român basarabean şi am citit din versurile mele noi) de parcă am fi fost cunoscuţi de când lumea:
– Hm…Eu sunt tot basarabean, dragul meu, din comuna Vărză reşti, jud. Lăpuşna. Mă uit la faţă lui deschisă, plină de un zămbet binevoitor, la privirea-i visătoare şi îl văd pe bunelul meu: un suflet mare, plin de speranţe şi de un optimism colosal. A rostit acele cuvinte cu aşa intonaţie şi cu atâta pasiune , încât pe dată am inţeles, ce a dorit să accentueze; că rădăcinile şi dragostea lui faţă de Basarabia sunt cele mai puternice din lume.
Zic: – Bunele…Permiteţi-mi să vă numesc astfel, fiindcă îmi amintiţi foarte mult de bunelul Filimon…
- Cu deosebită plăcere, dragul meu…
Şi într-adevăr mi-a fost şi-mi este şi tată, şi bunel…Am devenit foarte apropiaţi…chiar am locuit anul trecut şase luni în ”bojdeuca” cu două nivele a bunelului…întrecându-ne în arta culinăriei şi pescăriei.

Pe secret să vă spun, eu îl întreceam în arta culinăriei, iar în ale pescăriei mă simţeam, ca un elev slăbuţ pe lângă un profesor cu renume…
Mai pe urmă am scris câteva articole despre Domnia sa, numindu-l bunelul meu şi al tuturor românilor basarabeni… Şi…ştiţi, că s-a prins: astăzi toţi îl numesc „bunelul Creangă”. Iar lui i se umple inima de bucurie…
Aşa îl văd, mereu vesel: fie în rolul lui Moş Bodrângă, cu povestirile despre copilăria şi adolescenţa petrecută pe plaiul natal din România Mică ori în rolul de epigramist. Umorul îl însoţeşte pretutindeni, chiar şi atunci când povesteşte despre adevărul trist şi dureros…
A avut şi are parte de o viaţă trăită din plin, cu toate bucuriile şi tristeţele ei, cu care nu oricine s-ar putea mândri.
De ce zic aşa? Pentru, că a trăit în iureşul marilor schimbări, marilor evenimente a două secole: perioada interbelică, însoţită de marile reforme din ţară; raptul Basarabiei, din care a fugit de comunişti, dar de care n-a scăpat până nu demult; vâltoarea războiului a celor mai mari tirani-dictatori din lume Stalin şi Hitler; perioada postbelică, de „construire” a comunismului mondial; revoluţia din 1989 din România Mare şi cea din 2009 din România Mică. A trăit în două Lumi cu totul diferite: Lumea Răului (înlănţuirii) şi Lumea Binelui (Lumea Libertăţii), în care trăieşte astăzi şi este unul dintre puţinii scriitori curajoşi pentru care Adevărul este sfânt.
Toată viaţa a purtat şi poartă în suflet dragostea şi durerea plaiului natal, baştinii sale. Dorul şi nemărginita dragoste faţă de Basarabia l-au însoţit şi-l însoţesc mereu…
S-a gîndit mult, cam ce ar putea face pentru satul baştinii sale , pentru pământenii săi?…Şi, fiind legat de farmecul copilăriei şi adolescenţei de Basarabia (şcoala primară Vărzăreşti, liceul …Chişinău, liceul “Ion Creangă” din Bălţi ) şi nutrind o mare dragoste pentru copii, pentru viitorul meleagului natal a hotărât să contribuie atât moral, cât şi material la ridicarea nivelului de însuşire a programei de studiu a elevilor.
De opt ani Domnia –sa sponsorizează mai multe scoli şi licee din Basarabia şi Transnistria: liceul Varzăreşti, gimnaziul din Mana, Orhei, locul de baştină a scriitorului Paul Goma ş,a.
Astăzi am fost cu bunelul după cumpărături. Ne-am deplasat cu maşina mea, o Toyota(Previa), mini-ven, 7 locuri(cadou din partea familiei sale), în care am încărcat toate bunătăţile lumii…pentru sărbătorirea onomasticii de 90 de ani.
Mâine e ziua de naştere a bunelului Ovidiu…

De două săptămâni nu dovedeşte să citească sutele de mesaje zilnice de felicitare cu această mare aniversare, primite din toate părţile globului, de pe toate continentele… Sunt martor viu, că-i ajut să le dovedească a citi…
La petrecerea închinată fericitului omajiat, care va avea loc sâmbătă, 19 februarie 2011 vor participa în jur la 50 de prieteni, personalităţi ale culturii şi artei, scriitori, editori ş.a. Printre oaspeţii de onoare vor fi prezenţi membri de la Ambasada României din Waschington, Consulul General V.Naumescu şi Vice-Consul General D.Liciu din Toronto.
O mare surpriză şi bucurie a primit bunelul Ovidiu din partea autorităţilor Canadei-Diplome de merit şi felicitare de la Prim-ministru Canadei D.Harper şi Ministru Regiunii Ontario (Priviţi foto)
Îi datorez atât de mult bunelului Ovidiu Creangă, că nici cuvinte nu sunt pentru a-mi manifesta recunoştinţa faţă de dânsul…dar acele cuvinte mai bune, care se găesc în lume sunt pentru Domnia sa, bunelul românilor de pretutindeni: inginer, savant, scriitor – unul dintre cei mai mari prieteni ai florilor noastre-copiilor, bunelul cu sufletul nemărginit de mare.
Cea mai mare dorinţă a omagiatului, după cum mi s-a destăinuit de nenumărate ori, cu vocea parcă a bunelului, de demult: – Bre, nepoate, bre…Eu am făcut contract cu Moartea.Nu plec de pe tărâmul acesta până nu văd România Mică unită cu România Mare…
- Şi dacă s-a înfăptui mâine Unirea?!…
-Voi sălta în sus de bucurie, şi chiar de –oi murti, voi fi cu inima împăcată… Dar, o ducem noi de nas pe moarte…îi găsim ac de cojoc!
Să-i dorim multă, multă Sănătate şi ca Vîisul său şi al nostru, al tuturor Românilor să se împlinească într-o mare Unire.
Mâine pentru bunelul Ovidiu Creangă e Anul Nou,se începe un nou an de viaţă, de activitate…
Aho, aho, haiduci voinici
În cojoace şi-n opinci,
…Pluguşorul brazdă tragă
Până la bunelul Creangă,
Cel român basarabean.
În al 90 –lea an
Să-I fie moartea duşman,
Iar mai multe decât toate:
Un ocean de sănătate.
La mulţi ani ferici sub soare
Moş Bodrângă, boer mare!
Pentru bunel, măi, nepoţei
Mai sunaţi din clopoţei
Hăi…Hăi…

Iacob Cazacu-Istrati
Toronto, Canada