Ziua dragostei. Ce trist. Îmi pare trist să ne inventăm o zi pentru a ne iubi. O zi în care florăriile ar trîmbiţa la radio: " Nu uitaţi să va surprindeţi iubita cu un buchet de flori de Sf. Valentin!". Nu, nu...mesajul ăsta e de-a dreptul tragic. Cît de nefericită trebuie să fie o femeie încît să ramînă surprinsă să primească un buchet de flori tocmai de Sf. Valentin. Azi un buchet de flori e mai previzbil decit o cafea de la distribuitor.

De asemenea, e un prilej pentru femeile masochiste să-şi cumpere singure flori. Citisem undeva că vreo 15% din femei fac precum Katerina din Москва слезам не верит.

Îmi pare trist să văd atîtea lucruşoare mici, pufoase, drăguţe, de unică folosinţă la preţuri exagerate doar pentru că stă agăţată inscripţia " Valentine's Day". E  atît de comercială această zi că eu aş rechema-o: "Ziua vînzătorilor de inimioare, flori şi chiloţei". Şi a celor de mărar. A mers zilele astea să cumpăr un mănunchi de mărar de la tîrg. Zic: " - Cît e?
                                 - 1 euro.
                                 - 1 euro cîteva fire de mărar??
                                 - Aşa sunt preţurile de sărbători..
M-a oripilat afirmaţia. Păream eu aşa de îndrăgostită ca să mă prostească atît de simplu? Nu consider 14 Februarie drept un brand. Nu am dispus să cumpăr mărar.

Nu îmi plac sărbătorile ce serbează pentru o zi lucruri de care vrem să ne bucurăm o viaţă. Pe ele trebuie să le sărbătorim mereu. Nu zic să rămînem faliţi cumpărînd flori şi mărar în fiecare zi, dar sunt gesturi fără preţ care nu au nevoie de niciun calendar pentru a fi manifestate. Şi cei care o fac zilnic, adică se iubesc zilnic...cred că găsesc această sărbătoare superfluu...ziua vînzătorilor de mărar.