Cea mai gravă problemă a mediei din Chişinău este în prezent lipsa de conţinut. Orice ar zice cârcotaşii, ipocriţii, ofticoşii, dar te uiţi la televizor, citeşti un ziar sau urmăreşti un site pentru că îţi oferă conţinut proaspăt, interesant, în premieră, spectaculos, exclusivist, incitant, şocant… De unde să iei atâta conţinut? De unde să-l scoţi? România, o ţară foarte mare în comparaţie cu Moldova, oferă conţinut adevărat pentru cel mult 20 de minute dintr-un jurnal de televiziune. Din experienţa mea, cam atâtea lucruri se întâmplă peste zi în ţară şi merită o parte din epitetele enumerate mai sus. În acest caz, ce să facă o instituţie media, fie ziar, site, radio, televiziune? Simplu, reporterii “scormonesc” după ştiri care nu li se servesc pe tavă, nu apar pe desfăşurătorul agenţiilor de presă, ştiri care nu sunt accidente, explozii, deci, evidente. Acestea trebuiesc căutate cu pricepere şi dibuite în multitudinea de domenii interesante pentru CETĂŢEAN. Aşadar, fără oameni buni, fără o experienţă beton, adio audienţă, cititori, publicitate.
În Moldova, o ţărişoară mică, avem tocmai 2 televiziuni de ştiri. Apropo, recent, când am fost la Chişinău, am observat că şi-au tras şi multe emisiuni de divertisment. Deci, se reorientează un pic. Apoi, pe lângă aşa zisele televiziuni de ştiri, mai avem atâtea şi atâtea posturi generaliste. Dacă mai pui ziarele, site-urile, radiourile… Ohohoho! Îţi iese la număr o armată de jurnalişti, să te cruceşti, nu alta. Din păcate, diversitatea de instituţii media, de jurnalişti nu se vede şi în conţinut. Ştiu, este greu să scormoneşti subiecte. Dacă nu ar fi atât de săracă şi “vai de steaua ei”, Moldova ar fi extrem de plictisitoare. Oamenii nu sunt răi, nu fac belele. Au şi un proverb: “dă-mi o pace şi-ţi dau două”. Cinic vorbind, cu astfel de cetăţeni nu prea faci ştiri spectaculoase, şocante. Aşadar, de unde să scoatem conţinut divers, vor întreba jurnaliştii? Vor întreba, vor ridica din umeri şi vor merge cu toţii de mânuţă la conferinţele de presă prăfuite ale unui oarecare Iurie Roşca, o vor bagă în seamă pe o oarecare Maia Laguta, îl vor scoate de la naftalină pe un politician trecut - Serafim Urechean. Nu tu idei, nu tu proiecte, nu tu campanii în presă. Nimic. În Moldova avem o presă amorfă, desigur, cu mici excepţii. Ştiţi de ce sunt atât de multe ştiri politice în Moldova? Nu pentru că cetăţeanul ar fi interesat. Pur şi simplu este cel mai uşor domeniu: jurnalistul merge în Parlament, bagă microfonul în faţa politicianului, acesta debitează aiureli, le transcrie, dă drumul la ştire şi bifează încă o zi de muncă.
Mergând în aceleaşi locuri, vorbind cu aceeaşi oameni, ascultând aceleaşi prostii, iată de ce se întâmplă că jurnaliştii produc subiecte trase parcă la xerox. Şi cum nu ar fi suficient să citeşti, să urmăreşti aceleaşi ştiri, tratate în aceeaşi manieră, ele mai sunt preluate şi republicate. Apar într-un ziar, sunt preluate de televiziuni. Apar la televiziuni, sunt preluate de site-uri. Este o adevărata canibalizare a presei. Mă sufoc într-un asemenea mediu informaţional. Este suficient să citeşti un ziar, să urmăreşti o televiziune şi “ştii totul”. Nu de alta, dar acelaşi subiect îl găseşti peste tot. Trist este că până şi canibalizarea se face în lehamite. Subiectele sunt înghiţite, nu sunt rugumate. Ulterior vor fi vomate, pardon, publicate fără să fi fost tratate într-o manieră proprie. Nimic. Zero idei. Zero noutăţi.
Am decis să scriu acest articol inspirat de recenta “ciocnire” dintre Unimedia şi ProTV Chişinău. Ciocnire, în sens de supărare. ProTV Chişinău, de altfel una dintre puţinele excepţii, a făcut un interviu cu fostul preşedinte Voronin. Interviul a fost luat pe nişte holuri, deci, oarecum în public. Domnul ex-preşedinte “şi-a deschis sufletul”, povestind despre copilăria sa “ciudată”. Bravo reporterului: a găsit cheia potrivită. Ce face, însă, reporterul Unimedia? Înregistrează şi el puseul de sinceritate. Asta, deşi nu a fost decât martorul momentului. Nu el “l-a provocat”, iar munca i s-a redus la a apăsa pe butonul REC. “Ce e rău şi ce e bine?” vorba poetului. Din punct de vedere legal nu prea ai ce să-i reproşezi Unimedia. Erau şi ei acolo, deci aveau tot dreptul să înregistreze şi să facă tot ce le pofteşte inima cu imaginile. Personal, când vreau un interviu în exclusivitate, îl rog pe intervievat să ne depărtăm, să ne izolăm. Altfel, s-a zis cu exclusivitatea mea. Jurnaliştii, colegii mei, sunt curioşi să afle ce doresc să-l întreb şi sunt sigur că vor prelua fără nicio remuşcare informaţia pe care o vor afla de la respectivul ins. Dacă nu erau curioşi, nu mai erau jurnalişti. Problema este, însă, că îşi vor ştirbi rău de tot orgoliul lor de ziarişti. Demnitatea le va fi afectată iremediabil. Cum să recunoască faptul că nu au ştiut informaţia, că cineva este mai bun decât ei? Complicat. Atunci când ai preluat ceva ai admis că nu ai ştiut şi că cineva este mai bun decât tine. Altfel zis, din punct de vedere profesional eşti limitat.
Aşadar, poate că nu au încălcat nicio lege, regulament. Erau şi ei acolo, Unimedia, puteau să filmeze orice. Corect. Totuşi, trebuie să înţeleagă un lucru, din punct de vedere al profesiei şi-au demonstrat handicapul. Au arătat că nu pot, că sunt limitaţi şi că trebuie să-i filmeze pe alţii cum fac meserie şi să se bucure când prind crâmpeie din munca altora. Muncă pe care s-o publice ulterior. Dragi colegi, ăsta-i durul adevăr. Ţin minte că la început voi eraţi bunii. De la voi se inspira lumea. Îmi amintesc o ştire pe care aţi publicat-o şi pe care n-am văzut-o în altă parte. Era o întâlnire a clerului Mitropoliei Moldovei. Aţi reuşit să pozaţi limuzinele cu care veneau preoţii. A fost ceva! Ce se întâmplă cu voi, unde şi ce aţi pierdut pe drum? Din păcate, întrebarea poate fi pusă şi multor instituţii de presă din Republica Moldova. Stimaţi colegi de la Unimedia, dacă vă mângâie cumva orgoliul - nu sunteţi singurii canibali de la Chişinău.