Odată cu piesa asta - Mo' Horizons Green Day, o poți rupe definitiv cu țepeneala, gata cu parul din fund, cu scoarța „nobilă”, de om sociabil și bine crescut și cu gulerul scrobit, devreme acasă etc. Cu pretențiile și cu subtilitățile de rigueur. Astă seară nu citim. Jos cu mătreața de pe umeri! Tre' să mai ai atâta flexibilitate în trupul ăla delăsat cât să nu te temi că te apucă sciatica, tremurându-ți umerii pe ritm, cu tâlc, de la stânga la dreapta. Și-napoi. Dacă n-ai dansat de când ai făcut ochi pe lume, te vei mișca acum, ori țeapăn vei rămâne. Am zis! Nu tot, dar am zis. Ai de ce te agăța, ca să fii condus, dacă n-ai simțul dansului. Întreaga piesă e ritm pur. Alături de astea toate, poate apărea în buricele degetelor, ca efect secundar, nevoia de a-ți cumpăra imediat un double decker. Și nu-mi merge gândul la omnibus, ci la orgă. Nu neg că, la un moment dat, îți vei țuguia buzele într-o deznădăjduită tentativă de a scuipa în flaut. Știi, să scuipi în el cu voce, ca Ludovic Navarre.