foto: Belostecinic îl urechește pe fostul student Petrenco

Întîmplarea din parlamentul Republicii Moldova m-a amuzat și mi-a amintit cu plăcere de anii de școală. Un rector își dojenește părintește fostul student. Motive sunt o mie. Nu cred că există vre-un elev care să nu fi făcut pozne.

Rolul profesorului este de a-și educa ucenicii iar metode sunt foarte multe. Am apreciat întotdeauna profesorii autoritari, care știu să se impună prin modul de predare și inteligență. Pe cînd eram școlar trasul de urechi era la ordinea zilei pentru elevii mai puțin silitori. Urecheați erau și cei care învățau  bine, însă de multe ori erau neserioși și se comportau la mișto. În care din situațiile de mai devreme se află domnul Petrenco – nu știm. Poate rectorul a vrut să-i amintească de restanța cu președintele sau poate pur și simplu s-a comportat ca un dascăl de modă veche.

Lipsit de respect este comportamentul studentului care a avut îndrăzneala să ridice mâna la profesor. Nici în țările cele mai liberale studenții nu sunt atît de libertini. „Liberalul Petrenco” are tupeul să iasă prea mult din bancă. Ce-o fi fost în mintea lui ? Sistemul este așa cum este: creat de oameni. ASEM nu candidează la Miss Transparență și nimeni nu-și imaginează că acolo totul merge strună. Acesta însă este subiectul altei discuții. Studentul prin excelență trebuie să asculte de profesor și să facă așa precum crede că e mai bine. Comportamentul trebuie să fie civilizat în orice situație. Rușine domnului Petrenco pentru gesturile din parlament. Rușine și domnului rector Belostecinic pentru că nu l-a urecheat la vremea potrivită. Mai bine mai tîrziu decît niciodată. Totuși ce exemplu dă comunistul Petrenco studenților din ziua de azi ?!

foto: Petrenco depășește limitele bunului simț

foto: fostul student bruscîndu-și profesorul

Domnilor studenți, pe voi vă dor urechile?

paA6_8RJsMk