Cum râd ei ca proștii, de ce râdeți, bă, așa dezbrăcați și cu dinții la vedere, pune-ți, bă, o haină ca lumea pe tine sau un film nou în dvd player, că precedentul a împlinit deja a treia reluare, poate că de data asta vor reuși cei doi să omoare naibii ursul, mai spune-mi o dată povestea, mai cheamă-mă, în caz de nevoie telefonul e deschis și aproape, pe-ntinsele ape plutea un cer senin, deschis ca un magazin non-stop, oricine poate intra în el până pe la unșpe seara, după care clienții sunt serviți pe un geamlâc tăiat în ușă cu îndemânare maximă de un tâmplar pvc, o ușă de culoarea murdară a aluminiului; ce Dumnezeu, mă împiedic, mă bâlbâi și-n scris! cu toate că doar o singură prezentatoare a buletinului meteo (apropo identități, trebuie să-mi fac flotant) are o înfățișare mai apetisantă, păcat că-și trage ciorapii cei lungi peste pantofi, ceea ce-mi amintește cum, altădată, actrițele care optau pentru bluze mulate nu erau filmate din profil, în perioada respectivă existența și utilitatea erotică a sânilor nu erau recunoscute, iar soarele încă se învârtea nestingherit în jurul Terrei, femeile cu piept plin și greu erau luate de pe stradă, înhățate și înghesuite în dubițele poliției de moravuri, iar la secție erau deposedate de podoaba lor semeață sau ascunse pe vecie de ochii prea iscoditori ai bărbaților
fetelor demisionare, aș fi vrut să vă întreb despre principii, despre iudei în dialog, despre snobism și despre kitsch, cuvânt ebraic - definiție comprimată a prostului gust, a imitației ieftine și precise, dar de la cine mă așteptam eu să-mi dea un răspuns? prin urmare, am renunțat, or, o societate care nu merge înainte stă pe loc, ba chiar dă înapoi, dă înapoi tot ce a luat, în timp ce ea se ștergea pe bot după ce s-a spălat bine și și-a stors toate coșurile de pe piept și de pe poală, mă dumiream că numai așa, păstrându-mă în nemișcare, am șansa să-mi întâlnesc faptele neglorioase de arme ale anului trecut, să calc pe găoacele demult uscate ale actelor smintite, deșeuri de simțire murdară și de minciuni meșteșugite
de dimineață, m-am deșteptat fără voia mea (ea rămăsese să mai doarmă), exact în momentul când te pregăteai să faci să dispară o parte a corpului meu, ficatul, inima, trei degete, între buzele tale nespus de umede. Ce puteam face? Să dau în judecată instanțele visului? Să mă fi răfuit cu răsăritul soarelui? Sau, mai plauzibil, să-mi fi comandat un pașaport?
