Nu ţin minte cîn a încolţit exact această reprezentare în imaginaţia mea. Lumea este un infinit de smîntînă. Oriunde m-aş îndrepta e masa consistentă, uniformă, albă. Orice loc e acelaşi loc, deplasarea nu are nici un sens — nu sunt repere, nu există direcţii. Primele memorii ale acestei imagini vin din adolescenţă, de unde şi interpretarea freudiană — smîntîna este de fapt spermă, imaginea este