Omul este un fenomen multidimensional, ceea ce înseamnă că o persoană dispune de multe identităţi: de gen, socială, rasială, naţională, profesională, politică, etc. Ceea care ne interesează aici este identitatea naţională şi aşa-numita „identitate civică”.

În blogul său, Lilia Cazacu îmi reproşa că aş ignora existenţa „identităţii civice”. În unul din articolele mele mai vechi, caracterizasem fenomenul identitar din punct de vedere al celor trei paradigme: premodernă (tradiţională), modernă şi postmodernă.

Ajunsesem la concluzia că identitatea tradiţională este cea dobândită şi asumată ca un destin, modernă – cea pe care o alege individul în mod liber şi postmodernă – cea pe care şi-o imaginează individul.

„Identitatea civică”, este cea care ţine de paradigma modernă şi postmodernă, care ţine de participarea individului la funcţionarea unei instituţii sociale: echipă de fotbal, asociaţie, companie, partid, sau stat modern. Identitatea etnică sau supraetnică (civilizaţională), reprezintă un fenomen cu totul separat, deoarece aparţine paradigmei premoderne, radical opuse, din punct de vedere structural modernismului şi postmodernismului.

„Acest tip de identitate este aplicabil, în mare parte, dar nu obligatoriu, spaţiilor geografice sau statelor multietnice”, spune Liliana, referindu-se la „identitate civică”. Întâmplător, astăzi am văzut ştirea care se referă la declaraţia prim-ministrului britanic David Cameron cu privire la „eşecul societăţii multietnice”. Anterior, astfel de declaraţii le-am auzit şi din partea preşedintelui francez Nicolas Sarcozy şi cancelarului german Angela Merkel. Nu este nevoie să căutăm autori de cărţi pentru a face concluzii cu propriul nostru creier: în Europa are loc o adevărată revoluţie împotriva a ceea ce numesc unii „identitate civică”.

Să fi existat ea vreodată? Desigur că nu. Toate statele lumii sunt etnocratice, adică la fundament nişte valori a unui grup etnic care se consideră fondator al statului. Astfel, grupul WASP (White Anglo Saxon Protestant), sunt fondatorii SUA, ruşii sunt naţiunea titulară a Federaţiei Ruse, iar etnosul românesc este fondator al Republicii Moldova. Odată ce recunoaştem că statele sunt etnocratice prin definiţie, ce este „identitatea civică”? Este o ficţiune, un construct imaginar prin care statele naţionale încearcă să asimileze grupurile minoritare. Cu toate acestea, ultimii ani arată că experimentul „identităţii civice” a eșuat.

Identitatea este construită şi reconstruită de-a lungul timpului pentru că şi societăţile se schimbă. Acest lucru, aceste schimbări însă nu implică schimbarea unor fundamente care se dovedesc a fi limba, religia şi istoria, spune Liliana evocând, de fapt, o viziune a autorilor postmodernişti. Aşa-numita „comunitate imaginată” a lui Benedict Anderson.

De acord, unele identităţi se reconstruiesc, societăţile se schimbă, însă nu identităţile etnice. Etnosul est un fenomen foarte complex şi profund, care este strâns legat de conceptul inconştientul colectiv şi mitologia unui spaţiu etnic. În fiecare perioadă a istoriei noi reconceptualizăm şi redefinim identităţile, nicidecum nu le „construim”. În Republica Moldova nu poate exista lupta dintre identitate „moldovenească” şi „românească”, deoarece acestea nu au niciun fundament valoric.

Ţin să te dezamăgesc, nu suntem un spaţiu „golit de valori” cum susţii dumneata pentru că, de-ar fi aşa, nu l-am fi avut pe Grigore Vieru, pe Eugen Coşeriu sau pe mulţi alţii, scrie Liliana evocând nume a două mari personalităţi ai culturii româneşti, care nu mai sunt în viaţă. Însă acestea aparţin altei generaţii, unei alte perioade, unei alte revoluţii identitare. Ei nu reprezintă altceva decât ecoul unor vremuri trecute, ei reprezintă, din păcate, valori moarte, deoarece nu sunt exploatate de generaţie prezentului. Valoarea nu este un obiect decorativ pe care îl punem pe poliţă spre admiraţia oaspeţilor, ci un element care se află mereu în „circulaţie”. Noi nu suntem decât o generaţie care se laudă şi se mândreşte cu faptele şi valoare buneilor şi străbuneilor săi şi atât. Scriem pe ziduri „Basarabia pământ românesc”, dansăm hore şi tragem beţii de „zile naţionale”, mai vărsăm câte o lacrimă, depunem flori la monumente marilor personalităţi şi atât. Asta este tot ce înseamnă „românism” în secolul XXI – asta este „identitatea românească”. Pe cealaltă parte „moldovenismul” nu este cu nimic mai diferit.

Istoria nu este un obiect de închinăciune, ci este un studiu continuu prin care încercăm să identificăm sensul vieţii civilizaţiei umane pe pământ.

În perioada modernă am avut trei generaţii care au redefinit identitatea românească:

-         Generaţia paşoptistă – liberală

-         Generaţia Junimii – conservatoare

-         Generația interbelică – legionară

Reprezentanţii acestor trei generaţii au fost purtători de valori vii. Ei au fost cei care au propus câte un proiect al românismului, iar tot ce a rămas astăzi „românesc”, nu este decât un ecou al acestor generaţii.

Dacă nu avem o generaţie care să facă istorie, înseamnă nu mai avem nici un românism. Avem doar „gasterbeiteri” şi masă electorală.


Filed under: basarabia